#caragiale

• adicătelea — Variantă extinsă și perfect sinonimă a adverbului 'adicătele' (sau adică), intens utilizată în registrul familiar, popular sau în scrierile literare ce reproduc graiul muntenesc sau cel bucureștean vechi (frecvent în opera lui Caragiale). Acest element structural funcționează ca o marcă de insistență conversațională, având rolul de a izola și evidenția concluzia ori intenția reală din spatele unui discurs.
• amploaiat — Termen arhaic folosit în trecut pentru a desemna un funcționar public, un slujbaș sau un angajat cu atribuții administrative administrative într-o instituție de stat ori într-o firmă comercială privată. Acest cuvânt, de factură livrescă și des întâlnit în literatura clasică română (la autori precum Caragiale sau Eminescu), evoca statutul social specific micii burghezii administrative din secolul al XIX-lea.
• amploiat — Termen arhaic folosit în trecut pentru a desemna un funcționar public, un slujbaș sau un angajat cu atribuții administrative într-o instituție de stat ori într-o firmă comercială privată. Acest cuvânt, de factură livrescă și des întâlnit în literatura clasică română (la autori precum Caragiale sau Eminescu), evoca statutul social specific micii burghezii administrative din secolul al XIX-lea.
• anacolut — O ruptură intenționată sau involuntară în structura sintactică a unei propoziții ori a unui fraze, constând în întreruperea neașteptată a construcției începute și continuarea ei printr-o altă structură gramaticală, necoordonată cu prima. Deși din punct de vedere normativ constituie o eroare de topică, în literatură reprezintă o figură de stil sintactică utilizată masteral pentru a reproduce autenticitatea limbajului vorbit, stările de agitație emoțională sau fluxul conștiinței personajelor.
• Aveți puțintică răbdare — Faimos clișeu verbal și replică antologică rostită de personajul Ghiță Pristanda, polițistul din comedia 'O scrisoare pierdută' de Ion Luca Caragiale; utilizată inițial pentru a temporiza o discuție, a calma spiritele sau a masca o ezitare diplomatică, expresia a intrat definitiv în fondul frazeologic al limbii române ca formulă ironică sau politicoasă prin care se cere cuiva să nu se grăbească și să aștepte deznodământul unei situații.