#gnoseologie

• agnosticism — Doctrină filozofică bazată pe scepticismul epistemologic, care afirmă că absolutul, existența lui Dumnezeu sau realitatea ultimă a lucrurilor sunt din punct de vedere structural inaccesibile cunoașterii umane. Agnosticismul nu neagă în mod direct posibilitatea divinității (cum face ateismul), ci suspendă judecata, argumentând că limitările biologice și intelectuale ale omului fac imposibilă obținerea unei certitudini absolute în aceste domenii speculative.
• agnosticist — Variantă lexicală mai puțin frecventă a termenului 'agnostic'; desemnează o persoană care profesează sau susține principiile agnosticismului, considerând că absolutul, divinitatea și cauzele primordiale ale universului depășesc capacitatea naturală de înțelegere a intelectului uman. În studiile filosofice, forma este utilizată ocazional pentru a sublinia apartenența doctrinară rigidă la sistemul teoretic al agnosticismului ca mișcare istorică.
• agnosticistă — Forma de feminin pentru termenul agnosticist; desemnează o femeie care susține tezele agnosticismului sau, ca adjectiv, o orientare doctrinară, o perspectivă critică ori o metodă de cercetare bazată pe suspendarea judecății în privința chestiunilor metafizice care nu pot fi demonstrate experimental.
• apriorism — Doctrină filozofică sau orientare epistemologică (specifică în mod deosebit idealismului german și cartezianismului) care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii umane sunt înnăscute ori independente de experiența senzorială, fiind structurate exclusiv prin rațiunea pură anterioară oricărei cercetări empirice.
• apriorist — Persoană care aderă la principiile apriorismului sau care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii sunt independente de experiența senzorială. Ca adjectiv, descrie un sistem filozofic, un raționament ori o atitudine intelectuală bazată exclusiv pe cadre mentale prestabilite și speculații pur deductive, fără o fundamentare empirică.
• aprioristic — Care are un caracter aprioric, care se bazează pe postulate stabilite independent de experiență sau care decurge din acestea prin deducție pură. În sens curent, descrie o abordare, o teorie sau o judecată dogmatică și preconcepută, formulată înainte de o cercetare directă sau o verificare amănunțită a faptelor reale.
• aprioritate — Însușirea, calitatea sau starea de a fi apriori ori aprioric; independență absolută a unor cadre mentale, concepte sau categorii logice față de orice formă de experiență senzorială ori empirică. În gnoseologia clasică, definește prioritatea logică și structurală a rațiunii pure în organizarea cunoașterii.