#istoria filosofiei
- Anaxagora — Anaxagora din Clazomenae (c. 500 – 428 î.Hr.); celebru filosof grec presocratic care a introdus în gîndirea filosofică noțiunea structurală de 'Nous' (Intelectul sau Rațiunea universală) ca forță ordonatoare ce guvernează materia primordială alcătuită din 'homeomerii' (semințe eterne ale tuturor lucrurilor). Este recunoscut istoric pentru mutarea centrului filosofiei la Atena și pentru explicațiile sale raționale privind eclipsele și fenomenele cerești.
- Anaximandru — Anaximandru din Milet (c. 610 – 546 î.Hr.); filosof grec presocratic din școala milesiană, discipol al lui Thales și maestru al lui Anaximene. Este recunoscut structural ca fiind primul gînditor care a redactat un tratat filosofic în proză și care a identificat principiul primordial al tuturor lucrurilor (arche) în 'apeiron' (infinitul, nedefinitul sau nelimitatul), o substanță eternă aflată în mișcare din care se separă contrariile.
- Anaximene — Anaximene din Milet (c. 585 – 528 î.Hr.); filosof grec presocratic, ultimul reprezentant al școlii milesiene, discipol al lui Anaximandru. Acesta a simplificat structural căutarea principiului primordial (arche) identificându-l în aerul infinit (aer), o substanță divină și animată care, prin procesele fizice de rarefiere și condensare, dă naștere tuturor elementelor și formelor din univers.
- Aristip — Aristip din Cirene (cca. 435–356 î.Hr.), renumit filosof grec, discipol direct al lui Socrate și fondatorul școlii cirenaice. Este considerat părintele eticii hedoniste clasice, promovând ideea că plăcerea senzorială și spirituală imediată reprezintă binele suprem și scopul fundamental al existenței umane. Gândirea sa profundă se baza pe autodisciplină și detașare absolută, fiind faimos pentru deviza sa: 'Posed, dar nu sunt posedat', care ilustra utilizarea înțeleaptă a luxului fără a deveni sclavul acestuia.
- aristotelizare — Acțiunea de a aristoteliza și rezultatul ei; proces istoric, cultural sau filosofic prin care o doctrină, un sistem de gândire sau o întreagă epocă academică este adaptată, interpretată ori structurată conform principiilor, logicii și metodologiei lui Aristotel. Termenul face referire în special la fenomenul din scolastica medievală, când teologia creștină sau islamică a fost reconfigurată pentru a deveni compatibilă cu raționalismul stagirit.