#semiotica
- actant — Concept structural dezvoltat în lingvistică de L. Tesnière și extins în naratologie de A.J. Greimas. În lingvistică, definește ființa, obiectul sau conceptul care participă în mod activ sau pasiv la procesul exprimat de un verb (echivalent cu argumentele verbale). În teoria literară și semiotică, reprezintă o unitate abstractă sau un rol funcțional dintr-un model narativ (ex: Subiect, Obiect, Destinator, Destinatar, Ajutor, Oponent), indiferent dacă este întruchipat de un personaj, un grup sau un obiect neînsuflețit.
- actanțial — Care aparține actanților sau se referă la aceștia; privitor la structura funcțională a rolurilor dintr-o narațiune ori dintr-o structură sintactică. În teoria literară și semiotică, termenul descrie rețeaua structurală de relații dintre agenții unei acțiuni (modelul actanțial), evidențiind modul în care forțele narative interacționează pentru a propulsa intriga, dincolo de identitatea psihologică a personajelor.
- anteclemă — Termen de specialitate utilizat extrem de rar în anumite teorii lingvistice structurale, glose fonetice sau analize semiotice, desemnând un element constitutiv, o unitate constitutivă premergătoare ori o componentă formală ce precedă o unitate semantică sau fonetică de bază (clemă / glemă). Reprezintă un marker de poziție structurală anterioară în segmentarea semnelor.
- arbitrarul semnului lingvistic — Principiu fundamental al lingvisticii structurale, formulat de Ferdinand de Saussure, care stipulează că legătura dintre semnificant (imaginea acustică sau forma grafică a unui cuvânt) și semnificat (conceptul sau înțelesul său) este pur convențională și nemotivată natural. Aceasta înseamnă că nu există o relație intrinsecă sau necesară între sunetele care compun un termen și realitatea obiectivă pe care acesta o desemnează în natură.
- asemantic — Care este lipsit de sens, semnificație sau conținut conceptual; care nu aparține semanticii și nu transmite o informație codificată lingvistic. În analiza structurală a textelor sau a codurilor informatice, termenul descrie elemente formale, semne grafice ori combinații de sunete care îndeplinesc doar un rol sintactic, estetic sau de umplutură, fără a trimite la un referent din realitate.
- autodescripție — Variantă neologică, rară sau livrescă pentru autodescriere; actul formal de specificare, încadrare sau descriere a propriei identități ori a propriilor parametri structurali, realizat pe baza unei analize analitice interne riguroase. Este utilizat preponderent în lucrul cu modele teoretice ale conștiinței sau în semiotică.