Dicționarul limbii românești (Scriban, 1939 / Glosare Regionale)

• acătărilea — Formă articulată sau intensificată regional a adjectivului invariabil 'acătare', desemnând un obiect ori o situație care se prezintă în cel mai înalt grad de conformitate, corectitudine sau excelență locală; cel mai bun dintre toate, exact așa cum se cuvine. Este utilizat în structuri narative vechi pentru a exprima o validare definitivă sau o laudă adusă unui lucru perfect realizat.