#apelat

• adresativ — Care se referă la adresare sau servește pentru a exprima actul de a se adresa direct unui interlocutor; cu valoare de interpelare directă. În lingvistica modernă și în analiza discursului, termenul definește funcțiile suprasegmentale, formulele pronominale sau structurile sintactice speciale utilizate de vorbitor pentru a capta atenția partenerului de dialog, pentru a stabili contactul comunicațional (funcția fatică a limbajului) sau pentru a nuanța raporturile ierarhice și sociale de politețe dintre participanți.
• apelat — Care a fost contactat prin intermediul unui apel telefonic sau digital; abonat sau terminal receptor către care s-a inițiat o conexiune electronică. În context juridic, desemnează decizia sau hotărârea de fond împotriva căreia s-a declarat apel, ori persoana chemată în fața instanței superioare, iar în informatică indică funcția sau componenta de cod executată de un apelitor.
• apelați — Formă flexionară a verbului 'apela' la persoana a II-a plural la indicativ prezent, imperativ sau conjunctiv prezent; acțiunea de a contacta un număr, de a recurge la o metodă sau de a ataca o sentință. Ca substantiv masculin plural, desemnează persoanele sau deciziile judecătorești împotriva cărora s-a formulat calea de atac a apelului în cadrul unui proces.
• apelație — Termen juridic învechit sau livresc (împrumutat din limba franceză) utilizat în trecut ca sinonim pentru 'apel' sau 'numire'; denumire atribuită acțiunii de a contesta o hotărâre în instanță ori modului formal de a numi o categorie. În prezent, este întâlnit aproape exclusiv în istoria dreptului sau în studii filologice vechi.
• apelațiune — Denumire formală, titlu sau formulă de adresare atribuită unei persoane ori unui obiect; variantă învechită pentru termenul 'apelație' sau 'apel'. În textele juridice și administrative din secolul al XIX-lea, desemna acțiunea oficială de contestare a unei sentințe de fond sau modul reglementat de numire a unei funcții publice.
• apelativ — Cuvânt sau formulă lingvistică utilizată pentru a interpela, a atrage atenția sau a se adresa direct unei persoane (ex: 'domnule', 'bunicule', 'hei'). Ca adjectiv, descrie un substantiv comun (în opoziție cu cel propriu) care denumește o întreagă clasă de obiecte sau ființe, ori se referă la o funcție a limbajului axată pe receptor, având rolul de a provoca o reacție.
• apelativiza — A transforma un nume propriu (antroponim, toponim, marcă comercială) într-un substantiv comun sau apelativ prin pierderea valorii sale de identificare unică și extinderea sensului la o întreagă clasă de obiecte, fenomene ori comportamente (de exemplu, transformarea numelui 'Xerox' în substantivul comun 'xerox'). Acest proces lexical reflectă asimilarea culturală profundă a unor entități specifice în vocabularul cotidian.
• apelativizare — Acțiunea de a (se) apelativiza și rezultatul ei; fenomen lingvistic (cunoscut și sub numele de genericizare sau eponimie) prin care un nume propriu trece în categoria substantivelor comune, pierzându-și unicitatea referențială. Acest proces lexicografic îmbogățește vocabularul unei limbi prin crearea de cuvinte noi derivate din nume de inventatori, conducători, locuri geografice sau mărci faimoase.
• badina — Variantă arhaică și regională pentru apelativul 'bădiță' sau 'bădișor', utilizată ca formă afectivă ori de respect pentru a numi sora mai mare, o mătușă ori o femeie în vârstă din comunitățile rurale. În anumite graiuri izolate, termenul reprezenta și o formă diminutivală hipocoristică folosită pentru a se adresa cu dragoste unei fete sau tinere rude.
• badiț — Variantă fonetică veche, rară sau regională pentru apelativele bunic, unchi mai în vârstă sau frate mai mare; termen utilizat în comunitățile rurale izolate pentru a exprima respectul față de un bărbat în vârstă din familie. În anumite subdialecte istorice, reprezintă o formă derivată sau o contaminare între cuvintele 'bade' și 'bunic', servind drept marcă de politețe patriarhală.
• badiță — Diminutiv hipocoristic și afectiv pentru 'bade'; termen de politețe și dragoste utilizat în mediul rural românesc pentru a adresa fratele mai mare, un bărbat mai în vârstă sau, în poezia lirică populară, iubitul sau soțul. Cuvântul poartă o puternică încărcătură emoțională, simbolizând respectul îmbinat cu atașamentul profund în relațiile interumane tradiționale.
• badiu — Variantă arhaică și regională pentru apelativul 'bade', întâlnită în anumite graiuri carpatice; termen folosit pentru a numi respectuos un bărbat mai în vârstă, un unchi sau bunicul. De asemenea, în vechi documente cadastrale rurale, termenul putea indica ocazional capul unei gospodării tradiționale sau un mic proprietar de pământ respectat în sat.
• Badiul — Forma articulată hotărât a substantivului arhaic și regional 'badiu' (bade); desemnează în mod direct și specific pe acel frate mai mare, unchi respectat sau cap de familie dintr-o comunitate rurală tradițională despre care se vorbește în enunț. În documentele istorice și textul doinelor carpatice, forma nominativ-acuzativă articulată individualizează figura patriarhală a satului, indicând o autoritate morală locală.