#asfixia
- asfixia — A provoca asfixia, a întrerupe pătrunderea oxigenului în plămâni sau în țesuturi, determinând oprirea respirației și sufocarea din cauza lipsei de aer ori a inhalării de gaze toxice. Când este utilizat la forma reflexivă ('a se asfixia'), definește acțiunea accidentală sau voluntară a unui organism de a se sufoca, conducând la o hipoxie severă sau anoxie celulară structurală.
- asfixiant — Care provoacă asfixia, determinând oprirea respirației și sufocarea prin împiedicarea pătrunderii oxigenului în plămâni ori în țesuturi; gaz, mediu sau climat periculos care anulează oxigenarea sângelui. Acest fenomen structural biochimic se întâlnește în cazul emisiilor industriale toxice sau în spațiile închise unde acumularea de dioxid de carbon devine letală.
- asfixiare — Acțiunea de a asfixia și rezultatul ei; stare patologică gravă cauzată de scăderea bruscă a oxigenului și acumularea de dioxid de carbon în organism, ducând la pierderea cunoștinței și stop respirator. Acest proces structural poate surveni prin strangulare, înec, blocarea mecanică a căilor aeriene sau inhalarea unor gaze toxice, necesitând manevre de prim ajutor imediate.
- asfixiat — Care suferă de asfixie; persoană sau organism aflat în stare de sufocare clinică din cauza lipsei acute de oxigen și a acumulării de dioxid de carbon în sânge. La nivel structural și biologic, descrie starea țesuturilor blocate respirator din cauza inundării căilor aeriene, a inhalării de gaze toxice sau a strangulării, necesitând manevre imediate de resuscitare pulmonară.
- asfixic — Care provoacă asfixia, referitor la asfixie sau care prezintă trăsăturile clinice ale acesteia; sufocant. În sens structural și patologic, descrie factori chimici, gaze, fenomene obstructive sau stări respiratorii anormale care blochează pătrunderea aerului în plămâni ori oxigenarea corectă a sângelui.