#de suflat

• aerofon — Ca substantiv, reprezintă orice instrument muzical (cum sunt flautul, trompeta sau orga) în care sunetul este produs exclusiv prin vibrația unei mase de aer insuflate, fără ajutorul unor coarde ori membrane tensionate. Clasificarea aparține sistemului Hornbostel-Sachs. Ca adjectiv, descrie un sistem sau un dispozitiv capabil să transmită sunetul prin intermediul curenților de aer.
• althorn — Instrument muzical de suflat din alamă, cu pistoane, de formă conică, având un registru mediu (alto); este utilizat în principal în fanfare și orchestre de suflători pentru a asigura armonia dintre instrumentele grave și cele acute.
• ambușură — Termen polivalent care desemnează, în muzică, piesa bucală sau muștiucul unui instrument de suflat, precum și poziția corectă a buzelor și a limbii unui instrumentist pentru a produce sunete clare. În geografie, reprezintă gura de vărsare a unui fluviu sau a unui râu într-o mare sau ocean, iar în tehnică se poate referi la deschiderea ori gura de alimentare a unui cuptor sau a unui mecanism industrial.
• anceu — Limbă subțire și elastică, confecționată din trestie, material plastic sau metal, care servește la producerea sunetelor prin vibrație sub presiunea aerului la unele instrumente de suflat (cum ar fi clarinetul, saxofonul sau oboiul). Reprezintă elementul acustic esențial pentru controlul timbrului, dinamicii și flexibilității expresive în generarea undelor sonore specifice suflătorilor de lemn.
• ancie — Variantă ortografică rară sau împrumut direct neadaptat fonetic pentru termenul anceu; lamelă subțire și elastică din trestie sau material plastic fixată la muștiucul unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce sunete prin vibrație sub presiunea aerului.
• archibombardon — Denumire rară, istorică sau experimentală atribuită unei variante supradimensionate de bombardon sau tubă bas, concepută structural pentru a emite sunete extrem de joase (subcontrabas) în orchestrele militare mari sau ansamblurile de suflat de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest instrument masiv din alamă avea rolul de a asigura fundamentul acustic grav al întregii secțiuni de suflători.
• armonica — Instrument muzical de suflat format dintr-o serie de lame metalice flexibile montate în canalele unei carcase de lemn sau plastic, activate prin suflare sau aspirație; de asemenea, în acustică, reprezintă o componentă sinusoidală dintr-un sunet complex, a cărei frecvență este un multiplu întreg al frecvenței fundamentale, definind astfel timbrul specific al unui instrument.
• aulofobie — Frică patologică, irațională și persistentă de flaute, flautiști sau de instrumente muzicale de suflat tubulare, asemănătoare cu aulosul antic. Persoanele afectate manifestă stări acute de anxietate, transpirație sau atacuri de panică la auzul sunetului acestor instrumente ori în prezența lor fizică într-o sală de concert, asimilată în psihopatologia modernă ca o fobie specifică rară.