#definitie dictionar

• aiofite — Clasă ecologică și taxonomică de plante superioare sau arbori foioși caracterizați structural prin capacitatea biologică neschimbată de a-și menține aparatul foliar permanent verde, viu și activ din punct de vedere fotosintetic pe tot parcursul ciclurilor sezoniere. Aceste organisme vegetale perene, specifice în special arealelor tropicale și subtropicale dar cu reprezentanți izolați și în climatele temperate, nu prezintă o fază completă de desfrunzire autonomă, ci reînnoiesc frunzele individual și eșalonat, oferind ecosistemelor o sursă continuă de biomasă și oxigen.
• aitalofite — Clasă ecologică și taxonomică obscură sau nelogistică de organisme vegetale inferioare ori talofite, caracterizate structural prin capacitatea biologică persistentă de a supraviețui în medii expuse acțiunii directe și continue a curenților de aer sau vânturilor puternice. Aceste plante primitive, care includ specii adaptate de alge terestre, licheni saxicoli sau mușchi xerofili, dezvoltă o prindere microscopică extrem de puternică de substrat și membrane celulare îngroșate pentru a preveni deshidratarea și desprinderea mecanică în habitatele alpine ori costiere aride.
• ambrici — Termen regional rar utilizat în graiurile populare pentru a desemna un obiect de dimensiuni mici, o unealtă rudimentară de tăiat sau o componentă accesorie a unui mecanism gospodăresc tradițional. De asemenea, în anumite contexte dialectale, cuvântul este folosit metaforic pentru a descrie un copil mărunt, energic și poznaș, purtând o puternică încărcătură expresivă specifică comunităților rurale izolate.
• aorist — Timp verbal trecut, propriu limbilor elină, sanscrită, slavă veche, dar și unor limbi moderne precum bulgara, sâbba sau dialecte ale limbii române (folosit popular ca perfect simplu). Exprimă o acțiune complet încheiată în trecut, considerată în mod global, fără a se preciza durata, desfășurarea sau legătura ei cu momentul prezent.
• aoristic — Care se referă la aorist, care aparține acestui timp verbal sau care prezintă caracteristicile sale gramaticale specifice; exprimare nuanțată care indică un aspect verbal trecut, punctual și complet finalizat, privit în mod global, fără nicio referire la durata sa internă sau la consecințele sale asupra prezentului.
• aort — Variantă arhaică și masculinizată a substantivului 'aortă', utilizată în primele tratate medicale românești de la jumătatea secolului al XIX-lea pentru a desemna trunchiul arterial principal al organismului. Acest termen documentează o etapă timpurie de fixare a terminologiei medicale naționale înainte de impunerea formei neologice feminine standard.
• aortic — Care aparține aortei, care se referă la aortă sau care se dezvoltă la nivelul acestei artere principale; element anatomic, funcțional ori patologic strâns corelat cu fluxul sangvin sistemic dirijat de la inimă către restul organismului.