#dregători

• agealâc — Termen de origine turcă folosit în trecut pentru a desemna funcția, demnitatea, autoritatea sau jurisdicția unui agă; prin extensie locală, se poate referi și la sediul administrativ, biroul sau teritoriul aflat sub directa conducere a acestei autorități polițienești medievale în perioada otomană sau fanariotă.
• agialâc — Funcția, demnitatea sau titlul de agă (comandant militar sau șef al ordinii publice în vechiul Imperiu Otoman și în Principatele Române); jurisdicția teritorială ori sediul administrativ administrat de un agă; tribut, taxă ori sumă de bani plătită în trecut pentru obținerea sau menținerea acestei funcții oficiale.
• amnărit — Dregătorie, obligație fiscală sau taxă istorică percepută în Țările Românești medievale legată de dreptul de a folosi amnarul, de a produce foc ori de a exploata anumite resurse de oțel și cremene. Ca adjectiv sau participiu, descrie un obiect (iască sau bumbac) care a fost aprins prin scăpărare, sau un mecanism de moară al cărui ax structural central a fost montat și securizat.
• antistie — Formă grafică sau variantă lexicală rară în vechiul drept românesc din perioada pre-modernă (asociată cu termenul 'antistis' sau 'antistie'), desemnând funcția, demnitatea, jurisdicția ori autoritatea unui conducător, dregător, prelat sau reprezentant legal al unei instituții publice ori bisericești. În hrisoavele administrative din secolele XVII-XVIII, termenul putea indica și un act formal de împuternicire ori o contestație oficială depusă în fața unei instanțe de judecată boierești.
• arhonie — Formă de guvernare, demnitate, conducere sau funcție exercitată de un arhon; teritoriu, provincie ori sferă de influență aflată sub jurisdicția administrativă sau politică a unui astfel de magistrat ori înalt dregător. În sens extins și istoric, termenul face referire la perioada de exercitare a puterii executive într-o magistratură elenă sau bizantină, ori la statutul de mare boier în vechea administrație a Țărilor Române.
• arhontologiu — Formă arhaică pentru o condică, registru sau catalog oficial în care erau înscrise, în ordine cronologică, numele boierilor, titlurile acordate și funcțiile administrative deținute de aceștia la curte.
• arioci — Formă de plural arhaică sau variantă grafică rară corelată istoric cu numele biblic Arioc (rege al Elasarului sau căpitan al gărzii lui Nebucadnețar); utilizat uneori în vechile traduceri bisericești pentru a desemna suita, dregătorii sau supușii unui astfel de conducător antic.
• ariparit — Dregătorie, taxă sau bir vechi perceput istoric în țările române în funcție de numărul de aripi (păsări de curte) deținute de o gospodărie rurală ori un sistem regional de marcare administrativă.
• armășel — Diminutiv al cuvântului 'armaș', desemnând un dregător subaltern sau un aprop de rang inferior responsabil cu paza Curții Domnești ori executarea sentințelor minore; în botanică, reprezintă o denumire populară regională pentru anumite plante erbacee cu tulpini rigide ori spinoase ce amintesc simbolic de structura unei arme.
• armășesc — Care aparține armașului, privitor la armaș; specific atribuțiilor executive, judecătorești sau militare ale acestei vechi dregătorii din Țările Române.
• armăși — Termen regional și arhaic folosit în anumite zone rurale pentru a descrie acțiunea de a sluji ca armaș sau ca ajutor al acestuia, exercitând funcții administrative de pază, execuție silită sau administrare a pedepselor. În sens figurat sau localizat în graiul crescătorilor de cabaline, cuvântul poate face referire și la manifestarea vigorii sau a comportamentului specific unui armăsar tânăr.
• armășie — Funcția, demnitatea, dregătoria sau calitatea de armaș în organizarea administrativă și politică medievală a Țărilor Române. Termenul desemnează atât perioada de exercitare a acestui rol judiciar și militar de execuție silită, cât și biroul, jurisdicția sau instituția aflată sub conducerea marelui armaș, responsabilă cu paza închisorilor, supravegherea execuțiilor și controlul artileriei.
• armășire — Acțiunea de a deține sau de a exercita funcția de armaș; perioada de timp în care o persoană ocupa această dregătorie medievală în Țările Române; (prin extensie) activitatea administrativă de aplicare a pedepselor sau de organizare a pazei curții domnești conform atribuțiilor acestui slujbaș.
• armășit — Faptul de a exercita dregătoria de armaș; (ca participiu) persoană care a fost numită sau investită în funcția de armaș ori acțiune îndeplinită conform ordinelor unui armaș.
• aurmător — Termen istoric ce desemnează perceptorul, slujbașul sau dregătorul însărcinat cu strângerea taxei numite aurma (sau aurmă) în perioada medievală din Țările Române. În sens extins, cuvântul făcea referire la agenții fiscali auxiliari care evaluau succesiunile sau bunurile rurale supuse impunerii otomane ori domnești, activând ca intermediari între comunitățile locale și vistieria centrală.
• avgar — Arhaism numismatic rar sau denumire istorică populară folosită în trecut în Țările Române pentru o monedă veche din argint sau aur bată în Imperiul Otoman sau în regiunile balcanice, ori termen derivat din numele propriu istoric Abgar (purtat de regi antici din Edessa); înțelesul său structural s-a păstrat sporadic în documente de secol XVIII pentru a indica o unitate de calcul monetar feudală sau o taxă administrativă minoră.