#dumnezeu

• Adonai — Nume ebraic utilizat în Vechiul Testament (Tora) pentru a desemna divinitatea supremă, tradus literal prin 'Domnul meu' sau 'Stăpânul meu'. Acest termen liturgic și teologic este folosit în mod tradițional de comunitățile mozaice ca un substitut plin de pioșenie și respect pentru a evita rostirea Tetragramei sacre (YHWH), al cărei nume este considerat inefabil.
• agnus — Formă prescurtată și denumire uzuală pentru 'Agnus Dei' (Mielul lui Dumnezeu); reprezintă o formulă liturgică, o rugăciune solemnă sau un imn cântat ori recitat în timpul Sfintei Liturghii în ritul romano-catolic, chiar înainte de împărtășanie. În arta religioasă și iconografie, termenul descrie, de asemenea, reprezentarea simbolică a lui Iisus Hristos sub chipul unui miel ce poartă un steag de biruință sau o cruce.
• alah — Numele propriu atribuit Divinității unice, Supreme și Absolute în religia islamică; Dumnezeu în limba arabă, considerat de credincioșii musulmani drept Creatorul universal, atotputernic și atotștiutor, care nu are parteneri, asociați sau reprezentări antropomorfe. În context teologic și lingvistic, termenul reflectă monoteismul pur și este utilizat exclusiv ca nume propriu inalienabil.
• apofatism — Orientare teologică și spirituală, fundamentală în creștinismul răsăritean, care susține că Dumnezeu este absolut transcendent și incognoscibil pentru mintea umană, putând fi cunoscut doar prin negarea tuturor atributelor create; teologie negativă. Această doctrină mistică plasează experiența duhovnicească directă și extazul mai presus de definițiile raționale, dogmatice sau scolastice standard.
• ateism — Curent de gândire sau poziție filozofică caracterizată prin absența credinței în existența divinității, sau prin negarea explicită și argumentată a lui Dumnezeu și a oricăror forțe supranaturale. Spre deosebire de agnosticism (care consideră divinitatea necunoscută sau incognoscibilă), ateismul se fundamentează structural pe raționalism, materialism științific și pe explicarea universului prin legi naturale verificabile empiric.
• atotputernicul — Forma substantivizată și articulată hotărât a adjectivului 'atotputernic', utilizată ca nume propriu sau epitet suprem exclusiv pentru a desemna Divinitatea, Dumnezeu sau Creatorul universului, conceput ca deținător al omnipotenței absolute. În sens secularizat, literar sau pamfletar, termenul îl indică pe conducătorul suprem, autocratul sau entitatea instituțională care exercită o autoritate totală și discreționară într-un anumit domeniu.
• Attila — Conducătorul legendar al hunilor (care a guvernat între 434 și 453), cunoscut istoric sub numele de 'Biciul lui Dumnezeu'; a creat un imperiu nomad vast care se întindea de la Dunăre până în Europa Centrală. În sens structural și istoriografic, domnia sa a reprezentat un factor de presiune geopolitică majoră asupra Imperiului Roman de Apus și de Răsărit, accelerând colapsul frontierelor antice prin incursiunile sale militare de o violență extremă.