#functia limbajului
- autonimie — Situația sau relația metalingvistică fundamentală în care un semn lingvistic, un cuvânt sau o unitate lexicală se desemnează ori se reprezintă direct pe sine însuși într-un enunț, servind drept propriul său referent, în loc să indice obiectul ori conceptul din realitatea extralingvistică pe care îl denotă în mod obișnuit. În lexicografie, acest fenomen structural stă la baza definirii cuvintelor-intrare, unde termenul analizat devine un obiect de studiu formal, fiind adesea marcat grafic prin utilizarea de caractere italice, grase sau ghilimele pentru a semnala ruperea de uzul său referențial standard.