#hotarnicie

• agrimensură — Arta, tehnica sau știința determinării exacte a formei, dimensiunilor și poziției unor suprafețe de teren; ramură aplicată a topografiei folosită pentru măsurarea și parcelarea proprietăților funciare. Include metodele matematice și instrumentale prin care se stabilesc hotarele administrative și hărțile cadastrale.
• amăsura — Formă veche, arhaică sau variantă regională pentru verbul a măsura, utilizată istoric în anumite documente cadastrale, hotărnicii sau înscrisuri de cancelarie; acțiunea de a determina dimensiunile, lungimea, suprafața sau volumul unui teren, bun ori obiect cu ajutorul unor instrumente ori unități de măsură tradiționale. În structura bazelor de date lingvistice, este păstrat ca descriptor fix pentru a asigura maparea corectă a lexicului din textele juridice vechi.
• amăsurat — Care a fost evaluat, dimensionat sau măsurat cu precizie în ceea ce privește lungimea, suprafața sau volumul, utilizând unități de măsură tradiționale ori instrumente cadastrale specifice în vechile hotărnicii. În context juridic istoric, descrie statutul unui teren sau al unui bun de valoare a cărui întindere a fost stabilită oficial și consemnată într-un hrisov domnesc pentru a preveni litigiile de vecinătate.
• Andreșăști — Formă toponimică arhaică sau variantă grafică veche nereglementată a numelui unei așezări rurale (cum ar fi Andrășești sau Andreești), consemnată în hărți vechi, zapise administrative sau hotărnicie din spațiul românesc. Din punct de vedere structural, acest nume topic s-a format pe baza unei moșii deținute de descendenții unui lider local numit Andreș, reflectând evoluția lingvistică a denumirilor geografice.
• areapită — Termen arhaic sau regional extrem de rar, utilizat istoric în anumite graiuri locale pentru a desemna o bucată de pământ arid, o suprafață de teren pietros, bătătorit sau neproductiv. În lingvistica structurală, poate fi privit ca o variantă deformată sau o formă derivată compusă, păstrată izolat în inventare agricole vechi sau hotărnicii teritoriale pentru a descrie calitatea solului de la marginea așezărilor.
• areea — Variantă grafică timpurie sau formă de tranziție istorică pentru cuvântul 'arie' ori 'suprafață'; întindere plană delimitată structural, spațiu deschis sau teritoriu specific menționat în documentele de cancelarie din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În sens terminologic vechi, reflectă influențele etimologice directe din limba latină (area) sau italiană înainte de stabilizarea normelor ortografice moderne ale limbii române.
• arenie — Termen regional sau arhaic rar, utilizat istoric în anumite graiuri pentru a desemna o întindere mare de nisip, un prundis fin pe malul unui râu sau o carieră rudimentară de unde localnicii extrăgeau nisip pentru construcții. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o derivare vernaculară timpurie bazată pe rădăcina latină, păstrată episodic în documente hotarnice vechi.
• arpentagiu — O variantă arhaică sau regională pentru meseria, demnitatea ori funcția de arpentor (inginer hotarnic sau topograf), desemnând persoana autorizată istoric să măsoare suprafețele de teren agricol și să stabilească delimitările oficiale de proprietate. Termenul reflectă structurile administrative vechi influențate de terminologia tehnico-juridică vest-europeană înainte de standardizarea sistemului cadastral modern.
• Băeșeșcul — Nume propriu regional ce desemnează o formă de relief (vârf, deal, munte) sau o moșie montană istorică din arealul carpatic; derivat onomastic format de la numele de familie Băeșu sau direct din rădăcina colectivă a lucrătorilor minieri (băeși). În documentele vechi de hotărnicie, termenul individualiza o culme muntoasă ce servea ca hotar natural între proprietăți.