#implant
- aloplastică — Procedură chirurgicală reconstructivă sau estetică ce utilizează materiale inerte artificiale, sintetice sau anorganice (cum ar fi siliconul, titanul, teflonul sau diverse polimeri biocompatibili) pentru a reface, înlocui sau mări o structură anatomică ori un țesut distrus. Ca adjectiv, descrie orice grefă, implant sau material utilizat în chirurgie care nu provine dintr-un organism viu.
- aloplastie — Metodă sau tehnică chirurgicală generală prin care defectele de substanță, pierderile de țesut sau organele compromise sunt corectate, protezate ori înlocuite prin introducerea în organism a unor materiale inerte străine de natură nebiologică. Acest concept structural cuprinde totalitatea operațiilor de implantare de proteze (articulare, valvulare) și grefe inerte sintetice.
- anacuzie — Pierdere totală, completă și permanentă a auzului la una sau la ambele urechi, determinată structural de lezarea profundă a cohleei, a nervului auditiv ori a centrilor nervoși corticali din lobul temporal. Acest fenomen clinic se distinge de hipoacuzie prin absența absolută a oricărui rest auditiv funcțional, privând pacientul de percepția undelor sonore și necesitând strategii complexe de reabilitare neuro-senzorială sau implantare cohleară.
- anodontie — Anomalie congenitală rară caracterizată prin absența totală sau parțială a dinților, cauzată de lipsa formării mugurilor dentari în oasele maxilare în timpul dezvoltării intrauterine. Acest defect structural afectează atât dentiția temporară (de lapte), cât și pe cea permanentă, determinând tulburări severe de masticație, fonație și fizionomie, necesitând tratament protetic complex.
- artroriză — Intervenție chirurgicală ortopedică minim invazivă ce constă în introducerea unui implant sau a unui blocaj osos artificial în interiorul ori în vecinătatea unei articulații, cu scopul de a limita selectiv o mișcare anormală sau exagerată, fără a suprima complet mobilitatea globală. Această procedură este utilizată frecvent în tratamentul piciorului plat valg lax la copii, acționând ca un opritor mecanic ce ghidează alinierea corectă a oaselor tarsiene în timpul creșterii.
- augmentație — Termen neologistic utilizat în chirurgia plastică și reconstructivă pentru a desemna operația de mărire a volumului sau de remodelare a unei regiuni anatomice prin utilizarea de implanturi sau grefă de țesut adipos. În teoria muzicală clasică, reprezintă tehnica compozițională prin care temele muzicale sau duratele notelor unui subiect sunt mărite proporțional, adesea dublate, în cadrul unei fugi sau structuri polifonice.