#ingrasaminte

• agrochimic — Care aparține agrochimiei, privitor la agrochimie; care se referă la utilizarea substanțelor chimice (îngrășăminte, pesticide, regulatori de creștere) în agricultură pentru stimularea producției și protecția culturilor. Termenul descrie procesele, substanțele sau analizele de laborator care monitorizează interacțiunea dintre nutrienții chimici, compoziția solului și fiziologia plantelor.
• agrochimie — Ramură a chimiei aplicate și a agronomiei care studiază procesele chimice și biochimice din sol și din plante, relațiile dintre plante, sol și îngrășăminte, precum și metodele de utilizare a substanțelor chimice în agricultură. Această știință oferă fundamentul teoretic pentru optimizarea nutriției vegetale, creșterea controlată a randamentului culturilor și prevenirea poluării chimice a mediului înconjurător.
• agrochimist — Specialist în agrochimie; persoană care se ocupă cu studiul chimic al solului, al îngrășămintelor și al plantelor, în vederea îmbunătățirii randamentului culturilor agricole. Acesta analizează compoziția chimică a solurilor în laboratoare specializate pentru a prescrie rețete de fertilizare adaptate specificului fiecărui tip de cultură în parte.
• agrochimistă — Femeie specialistă în agrochimie; cercetătoare sau ingineră care studiază procesele chimice și biochimice din sol și plante pentru a optimiza nutriția culturilor agricole. Aceasta efectuează analize de laborator asupra eșantioanelor de pământ și formulează recomandări tehnice privind utilizarea rațională și ecologică a îngrășămintelor și pesticidelor.
• amoniac — Compus chimic gazos, incolor, cu un miros extrem de înțepător și sufocant, format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen (NH3). Este foarte solubil în apă, formând hidroxidul de amoniu, și reprezintă o materie primă fundamentală în industria chimică mondială pentru fabricarea îngrășămintelor azotoase, a explozibililor, a maselor plastice și a produselor de curățenie domestice.
• amoniu — Radical chimic monovalent sau cation poliatomic încărcat pozitiv (NH4+), format prin atașarea unui proton la o moleculă de amoniac. Acesta se comportă chimic în mod similar cu ionii de metale alcaline, formând săruri cristaline solubile (precum clorura de amoniu sau azotatul de amoniu) care au o importanță fundamentală în biochimia celulară, fabricarea îngrășămintelor agricole și menținerea echilibrului osmotic.
• amonizare — Acțiunea de a amoniza și rezultatul ei; proces tehnologic sau industrial prin care se introduce amoniac gazos ori lichid într-un mediu chimic, în soluții sau pe un substrat solid, cu scopul de a-i modifica aciditatea, reactivitatea structurală sau conținutul de azot. În ecologia aplicată, termenul este utilizat uneori ca sinonim parțial pentru amonificare, descriind faza inițială de degajare a amoniacului din reziduuri.
• apă-amoniacală — Soluție apoasă de hidroxid de amoniu (NH₄OH), lichid limpede, incolor, cu un miros înțepător, sufocant și puternic alcalin, obținut prin dizolvarea gazului amoniac în apă; este utilizată pe scară largă în industria chimică ca reactiv de laborator, în producția de îngrășăminte azotoase, agenți de curățare, textilii sau ca mediu refrigerant.
• apatit — Mineral din clasa fosfaților, reprezentând un fosfat natural de calciu care conține fluor, clor sau grupări hidroxil în structura sa cristalină. Acest compus este utilizat pe scară largă în industrie ca materie primă principală pentru producerea îngrășămintelor fosfatice și a acidului phosphoric, fiind totodată cel mai răspândit mineral fosfatic din scoarța terestră.
• azotic — Care conține azot, se referă la azot sau derivă din acesta; termen utilizat aproape exclusiv pentru a desemna acidul azotic (HNO3), un acid anorganic puternic, foarte coroziv și oxidant, utilizat pe scară largă în industrie la fabricarea îngrășămintelor, explozibililor și în metalurgie.