#lăstar

• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• acrogeneză — Proces fiziologic și structural de formare, diferențiere sau dezvoltare a organelor vegetale ori a țesuturilor localizat exclusiv la vârful ori extremitatea superioară a unei axe. În contextul morfogenezei plantelor superioare, acrogeneza descrie ansamblul etapelor celulare prin care mugurul terminal coordonează apariția noilor lăstari și frunze, impunând o dominanță apicală asupra structurilor inferioare.
• acrotropie — Fenomen de orientare, curbare sau mișcare tropistică a organelor vegetale (lăstari, rădăcini, tije) orientată strict către un punct de proeminență, o extremitate superioară ori un vârf anatomic determinat de un stimul extern (lumină, contact mecanic). Această reacție structurală ghidează direcția de alungire periostală a țesuturilor meristematice, asigurând adaptarea spațială optimă a aparatului foliar sau radicular în raport cu resursele de mediu înconjurătoare.
• altoaie — Formă de plural regională, arhaică sau populară pentru substantivul 'altoi' (tratat contextual ca feminin) ori utilizată rar pentru a desemna totalitatea crenguțelor sau lăstarilor recoltați în vederea realizării procesului de altoire; lăstari de reproducție.
• altoi — Fragment de tulpina, ramură sau mugur prelevat de la o plantă nobilă, care se inserează și se fixează pe o altă plantă (portaltoi) pentru a se uni structural și a conviețui. Ca verb (a altoi), reprezintă acțiunea horticolă de executare a acestei uniri vegetale; colocvial, înseamnă a lovi sau a bate pe cineva.
• arațel — Denumire populară rară sau regională atribuită în anumite micro-zone rurale unei specii de plante erbacee sălbatice sau unui soi de viță-de-vie cu boabe mărunte și dese. În mod izolat, în graiurile din vestul țării, cuvântul a fost consemnat ca un termen diminutival folosit de bătrâni pentru a descrie un ciorchine mic sau un lăstar tânăr de plantă agățătoare.
• arațiel — Variantă fonetică regională sau derivat obscur asociat lexicului agrar tradițional, utilizat în anumite micro-comunități rurale pentru a desemna un lăstar foarte tânăr, subțire și flexibil, în special cel de viță-de-vie sau de plantă agățătoare ce necesită sprijin pe araci. Termenul reflectă tendințele de palatalizare și adaptare vocalică specifice graiurilor locale din vestul sau nord-vestul României, fiind utilizat cu precădere de generațiile mai în vârstă în activitățile pomicole sau viticole de subzistență.
• astaci — Termen regional rar utilizat în graiurile transilvănene sau moldovenești pentru a desemna un lăstar tânăr, un altoi proaspăt, o ramură flexibilă sau un vrej fraged de plantă cultivată; adesea asociat în limbajul agrar tradițional cu vița-de-vie ori pomii fructiferi în faza de înmugurire sau legare.
• autorecepare — Proces biologic sau tehnic autonom prin care un arbore tăiat sau o plantă lemnoasă își reactivează țesuturile meristematice de la baza tulpinii ori din zona coletului, generând lăstari noi și viguroși dintr-un ciot rămas în sol. Acest fenomen structural de regenerare vegetativă vegetativă permite refacerea rapidă a biomasei forestiere fără necesitatea replantării artificiale, fiind un mecanism endogen de supraviețuire și adaptare a speciilor foioase în urma unor tăieri radicale sau incendii.
• auxoblast — Lăstar sau ramură tânăra a unei plante (în special la gimnosperme sau arbori foioși) caracterizată printr-o creștere rapidă, viguroasă și nelimitată în lungime, având internoduri lungi și frunze normal dezvoltate; ramură lungă (spre deosebire de br those vegetale scurte sau microblaste).