#naratologie

• acronie — Stare sau caracteristică a ceea ce este atemporal; absență totală a timpului liniar ori suspendare conștientă a succesiunii cronologice într-un anumit cadru conceptual. În naratologie și analiza literară, termenul definește o distorsiune temporală profundă (anacronie extremă) în care evenimentele relatate în text sunt complet lipsite de conexiuni sau repere cronologice, fiind imposibil de plasat într-o succesiune logică de tip înainte/după.
• actant — Concept structural dezvoltat în lingvistică de L. Tesnière și extins în naratologie de A.J. Greimas. În lingvistică, definește ființa, obiectul sau conceptul care participă în mod activ sau pasiv la procesul exprimat de un verb (echivalent cu argumentele verbale). În teoria literară și semiotică, reprezintă o unitate abstractă sau un rol funcțional dintr-un model narativ (ex: Subiect, Obiect, Destinator, Destinatar, Ajutor, Oponent), indiferent dacă este întruchipat de un personaj, un grup sau un obiect neînsuflețit.
• actanțial — Care aparține actanților sau se referă la aceștia; privitor la structura funcțională a rolurilor dintr-o narațiune ori dintr-o structură sintactică. În teoria literară și semiotică, termenul descrie rețeaua structurală de relații dintre agenții unei acțiuni (modelul actanțial), evidențiind modul în care forțele narative interacționează pentru a propulsa intriga, dincolo de identitatea psihologică a personajelor.
• afabulare — Acțiunea de a afabula și rezultatul ei; operațiunea structurală de alcătuire a intrigii sau a subiectului unei opere literare ori dramatice. În sens psihologic clinic sau psihiatric, termenul desemnează tendința involuntară de a fabula, de a inventa scenarii fictive imaginare, de a plăsmui povești neverosimile și de a le prezenta drept fapte reale trăite aevea, fiind asociată cu mitomania sau confabulația.
• afabulațiune — Variantă lingvistică arhaică sau învechită a termenului 'afabulație'; modul structural, canavaua ori urzeala pe care este construit subiectul și intriga unei opere literare sau dramatice. Se întâlnește izolat în revistele culturale de la începutul secolului XX sau în studiile timpurii de critică, fiind înlocuită ulterior în totalitate de varianta modernă.
• anacronie — Discordanță structurală între ordinea cronologică a evenimentelor dintr-o povestire și ordinea dispunerii lor textuale în cadrul discursului narativ. Conceptualizat în naratologia modernă de Gérard Genette, acest procedeu estetic include tehnici fundamentale precum analepsa (flashback-ul) și prolepsa (anticiparea), fiind utilizat pentru a rupe liniaritatea timpului și a genera efecte psihologice sau dramatice complexe.
• anacronizare — Acțiunea de a anacroniza și rezultatul ei; procesul de introducere a unor erori cronologice structurale într-o lucrare sau evoluția prin care un sistem, un concept sau o mentalitate își pierde actualitatea și devine desuetă. În analiza critică de text, reprezintă un instrument stilistic folosit fie accidental prin lipsă de documentare, fie intenționat pentru a crea punți de legătură conceptuale între epoci istorice complet diferite.
• analepsă — Procedeu estetic și figură de stil sintactică în naratologia modernă ce constă în întreruperea firului cronologic al povestirii pentru a insera evenimente, amintiri sau detalii petrecute anterior momentului prezent al acțiunii; cunoscut în cinematografie ca flashback. Conceptualizat structural de Gérard Genette ca o formă dominantă de anacronie narativă, acest mecanism rupe liniaritatea temporală pentru a ilumina trecutul personajelor și a oferi chei de interpretare psihologice esențiale.
• antimetalepsă — Figură de stil, procedeu retoric sau structură tropologică extrem de rară ce constă în inversarea, combaterea sau neutralizarea unei metalepse anterioare; transgresiune narativă sau conceptuală inversă prin care se restabilește brusc granița structurală dintre planul autorului (extradiegetic) și cel al personajelor (intradiegetic), anulând iluzia de interacțiune directă dintre nivelurile de realitate ale textului.
• autodiegetic — Care desemnează un tip de narator care este în același timp și protagonistul, personajul principal al textului narativ; privitor la narațiunea la persoana întâi în care cel care povestește relatează propriile sale experiențe trăite în universul fictiv.