#omniscient

• atoate — Care cuprinde, știe, stăpânește sau domină totul; atotcuprinzător, omniscient, universal. Folosit frecvent în literatura clasică și în textele religioase vechi ca element de compunere sau adjectiv de sine stătător pentru a exprima caracterul absolut al divinității ori al legilor cosmice, sugerând o forță supremă ce transcende limitele umane și cunoașterea parțială.
• atoate-înțelegere — Capacitatea absolută, totală și atotcuprinzătoare de a pătrunde sensul profund al tuturor lucrurilor, fenomenelor și existenței; comprehensiune universală și holistică ce transcende cunoașterea fragmentară. În context hermeneutic, termenul descrie o stare superioară a conștiinței sau a intelectului capabilă să reconcilieze contradicțiile realității printr-o sinteză spirituală completă.
• atoateștiutor — Care știe și cunoaște totul; înzestrat cu o cunoaștere absolută, nelimitată și perfectă a realității trecute, prezente și viitoare. Ca concept teologic sau metafizic, termenul desemnează omnisciența, fiind un atribut fundamental al divinității; în uzul cotidian sau ironic, descrie o persoană infatuată care pretinde că are răspunsuri la orice întrebare.
• atoatevăzător — Care vede, observă și percepe absolut totul în mod simultan; înzestrat cu facultatea unei viziuni universale și nelimitate. Folosit în mod tradițional ca epitet sau atribut teologic pentru a descrie omnisciența și omniprezența divinității în raport cu întreaga creație; în sens literar, figurat sau ironic, se aplică unei persoane suspicioase, hipervigilente ori autoritare (cum ar fi ochiul atoatevăzător al unei soacre sau al unui supraveghetor) căreia nu i se poate ascunde nimic.
• atotcunoscătoare — Care posedă o cunoaștere totală, nelimitată și perfectă a tuturor lucrurilor, faptelor și tainelor existenței; omniscientă. Utilizat ca epitet de gen feminin în textele teologice, mistice sau poetice pentru a descrie pronia divină, înțelepciunea supremă sau o conștiință absolută capabilă să pătrundă detaliile realității trecute, prezente și viitoare.
• atotcunoscător — Care știe și cunoaște absolut totul; înzestrat cu omnisciență totală, nelimitată și perfectă asupra întregii existențe. În teologie și metafizică, constituie un atribut fundamental al divinității; în limbajul cotidian sau în sens ironic, descrie o persoană arogantă, cu o atitudine de suficiență, care pretinde că are răspunsuri infailibile pentru orice problemă.
• auctorial — Care aparține autorului, care este propriu autorului sau se referă la ipostaza acestuia într-o operă literară; privitor la actul creației originale. În teoria literară și în analiza naratologică, termenul este utilizat pentru a descrie instanța narativă omniscientă (perspectivă auctorială), vocea care coordonează discursul din exteriorul acțiunii sau elementele de paratext care poartă amprenta directă și asumată a creatorului textului.