#osteologie

• alveolon — Termen anatomic sau paleontologic rar utilizat pentru a desemna unitatea structurală elementară, functională sau geometrică a unui sistem alveolar sau a unui os maxilar prevăzut cu cavități dentare; punct antropometric sau structural de referință corelat cu marginea anterioară a procesului alveolar.
• anostoză — Afecțiune patologică sau anomalie de dezvoltare structurală caracterizată prin absența, oprirea ori defectul congenital de formare și sudare a scheletului osos ori a unei articulații; lipsă a procesului fiziologic normal de osificare. În sens clinic restrâns, termenul definește eșecul structural al vindecării unei fracturi sau întârzierea masivă în fuziunea epifizelor cu diafiza, afectând biomecanica aparatului locomotor.
• antropolog — Persoană specializată în antropologie, știința care se ocupă cu studiul global și comparativ al omului din perspectivă biologică, evolutivă, socială, lingvistică și culturală. Acest specialist analizează originile preistorice ale umanității, diversitatea genetică și anatomică a populațiilor, precum și structurile de rudenie, miturile, tradițiile și formele de organizare ale comunităților arhaice și moderne.
• apofiză — Proeminență naturală, bine marcată, de formă variabilă, de pe suprafața unui os, care servește de obicei ca punct de inserție pentru mușchi și ligamente sau ca suprafață de articulare; proces osos. În terminologia anatomică modernă, aceste excrescențe îndeplinesc roluri biomecanice cruciale în distribuirea forțelor mecanice de-a lungul scheletului.
• apofizar — Care aparține unei apofize, privitor la o proeminență osoasă naturală sau anatomică; localizat la nivelul unei excrescențe structurale a scheletului. În practica ortopedică și radiologică, termenul se aplică în special structurilor articulare ale vertebrelor, descriind suprafețe, ligamente sau procese patologice inflamatorii asociate coloanei vertebrale.