#proces cognitiv

• apercepa — A supune procesului de apercepție; a percepe un stimul, un obiect sau o idee nouă prin corelarea și integrarea ei conștientă în sistemul cunoștințelor, experiențelor și reprezentărilor acumulate anterior. Această acțiune presupune un nivel înalt de atenție voluntară și asimilare mentală profundă.
• apercepere — Acțiunea de a apercepe și rezultatul ei; proces mental complex prin care un stimul, o senzație sau o idee nouă este conștientizată, interpretată și integrată în mod dinamic în sistemul cunoștințelor și al experiențelor anterioare. Reprezintă substantivul de acțiune care descrie asimilarea cognitivă superioară.
• aperceptibil — Care poate fi perceput în mod conștient și integrat în structura cognitivă a minții prin intermediul apercepției; inteligibil, clar din punct de vedere conceptual sau capabil de a fi asimilat prin atenție voluntară. Descrie proprietatea unui stimul de a trece dincolo de pragul simplei senzații organice.
• aperceptibilitate — Însușirea sau calitatea de a fi aperceptibil; proprietate a unui stimul, a unei idei sau a unui fenomen de a putea fi integrat conștient și asimilat logic în sistemul de cunoștințe preexistente ale minții umane. Acest concept definește accesibilitatea cognitivă superioară a unei informații.
• apercepție — Proces psihic superior și conștient prin care o percepție actuală este interpretată, clarificată și asimilată în minte prin intermediul fondului de cunoștințe, amintiri și experiențe acumulate anterior de individ. Spre deosebire de percepția simplă, implică atenție voluntară, auto-reflectare și localizare structurală în schema conceptuală personală.
• apercepțiune — Variantă lexicografică învechită sau livrescă pentru termenul modern 'apercepție'; procesul conștient de interpretare și asimilare a unei senzații noi prin intermediul cunoștințelor stocate anterior. Apare frecvent în traducerile românești de filozofie și psihologie de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
• aperceptivitate — Capacitatea sau funcția psihică superioară a conștiinței de a realiza o apercepție; starea activă a minții caracterizată prin aptitudinea de a asimila, decodifica și integra în mod reflexiv noile percepții și stimuli în structura fondului cognitiv preexistent. Reprezintă disponibilitatea structurală a intelectului pentru asimilare conștientă.
• apetițiune — Variantă lexicografică învechită sau livrescă pentru termenul 'apetiție'; tendință internă, impuls, dorință oarbă sau forță dinamică prin care un organism ori o conștiință tinde spre satisfacerea nevoilor sale. Apare sporadic în traducerile românești de metafizică și psihologie specifice secolului al XIX-lea.
• autocontrolare — Acțiunea de a se autocontrola și rezultatul ei; procesul dinamic și voluntar prin care o persoană își monitorizează, își reglează și își strunește activ reacțiile instinctive, manifestările emoționale sau deciziile comportamentale. Acest act structural de disciplină interioară previne abaterile de la normele sociale și sprijină atingerea unor scopuri personale programate pe termen lung.