#roca

• augitit — Rocă magmatică efuzivă, ultrabazică și melanocrată, lipsită complet de feldspați, alcătuită în principal din cristale mari de augit și magnetit incluse într-o masă vitroasă sau microcristalină bazaltică. În clasificările geologice structurale, reprezintă o varietate rară de piroxenit vulcanic asociată adesea cu fazele avansate ale erupțiilor de magmă bogată în fier și magneziu.
• aurolit — Termen științific sau comercial rar folosit pentru a descrie un tip de rocă, agregat mineral sau sticlă cristalină naturală extrasă istoric, care conține incluziuni microscopice de aur sau compuși piritoși ce îi conferă o strălucire aurie internă intensă. În sens arheologic, cuvântul se poate referi la artefacte din piatră șlefuită poleite cu foiță de aur sau folosite în ritualuri solare datorită proprietăților lor reflectorizante.
• autocurăța — A-și elimina sau a-și curăța în mod automat ori autonom impuritățile, reziduurile, depunerile sau substanțele nocive prin intermediul unor mecanisme constructive, chimice, tehnologice ori biologice proprii, fără a fi necesară intervenția manuală directă a unui factor extern. În tehnologie, descrie o funcție inteligentă a aparatelor electrocasnice sau industriale, iar în ecologie se referă la capacitatea naturală a unui ecosistem acvatic ori forestier de a neutraliza poluanții.
• autocurățare — Acțiunea de a se autocurăța și rezultatul ei; funcție tehnologică, ciclu automatizat ori proces ecologic structural prin care un aparat, un filtru sau un mediu natural își elimină singur reziduurile și impuritățile acumulate. Această proprietate optimizează randamentul, previne blocajele și prelungește durata de viață a sistemelor.
• autolit — Fragmente de rocă magmatică timpurie încorporate într-o masă de rocă magmatică mai tânără, ambele provenind din același magmă-mamă sau din aceeași cameră magmatică profundă. Numite și incluziuni înrudite sau enclave timpurii, aceste structuri petrografice reprezintă porțiuni cristalizate la începutul procesului de răcire, care au fost ulterior desprinse și înglobate de fluxul magmatic fluid rămas, oferind informații cruciale despre evoluția chimică a rezervorului magmatic.
• autometamorfism — Proces geologic de transformare și alterare mineralogică a unei roci magmatice, provocat în fazele finale ale consolidării sale de către propriile gaze, vapori de apă și soluții hidrotermale reziduale eliberate în timpul răcirii magmei. Acest fenomen transformă mineralele primare instabile în asociații secundare noi (cum ar fi serpentinizarea sau cloritizarea bazaltelor) fără aportul unor presiuni ori temperaturi tectonice exterioare.
• automorf — Despre minerale sau cristale, care prezintă forme geometrice proprii, regulate și bine dezvoltate, mărginite de fețe cristaline plane ce reflectă structura simetrică internă a rețelei atomice, fără a fi fost modificate sau limitate de spațiul impus de mineralele vecine. În petrografie, termenul descrie primele minerale separate și solidificate dintr-o topitură magmatică, având libertate totală de creștere structurală în lichidul fluid rezidual.
• autosacramental — Forma singularizată românizată pentru o piesă de teatru de tip auto sacramental; operă dramatică spaniolă cu caracter religios-alegoric într-un singur act, dedicată proslăvirii Euharistiei. Termenul individualizează o astfel de compoziție literară, analizată structural din punctul de vedere al versificației, al tehnicii personificării conceptelor abstracte și al mesajului teologic.
• avrocatăr — Formă coruptă, regională sau arhaică pentru termenul modern 'avocat' (sau procurator/reprezentant legal), utilizată în trecut de populația rurală din cauza neînțelegerii depline a neologismelor juridice pătrunse în administrație. Reflectă un fenomen de etimologie populară prin care cuvintele străine erau adaptate fonetic pentru a suna mai familiar în limba română vorbită din secolele XVIII-XIX.
• avrocatără — Formă feminină coruptă, arhaică și regională pentru termenul modern 'avocată' (sau femeie apărător legal), utilizată istoric în comunitățile rurale din cauza asimilării imperfecte a neologismelor din jargonul juridic în secolele XVIII-XIX. Reprezintă un caz tipic de etimologie populară, unde structura cuvântului străin a fost deformată prin introducerea unui 'r' parazit și adaptarea la genul feminin prin sufixarea specifică graiului local.
• azulenă — Hidrocarbură aromatică biciclică, izomer al naftalinei, caracterizată structural printr-o culoare albastră intensă și un miros aromatic specific. Această substanță organică se găsește în mod natural în uleiurile volatile ale unor plante medicinale, cum ar fi mușețelul sau coada-șoricelului, fiind recunoscută și utilizată pe scară largă pentru proprietățile sale antiinflamatoare, antiseptice și calmante în industria cosmetică și farmaceutică.
• bacanale — Forma de plural a substantivului bacanală; denumire specifică dată marilor serbări ritualice din lumea antică greco-romană dedicate cultului ecstatic al lui Bacchus. În istoria artei și a literaturii, termenul desemnează o temă plastică recurentă reprezentând nimfe, satiri și muritori surprinși în ipostaze festive dinamice, adesea utilizată ca simbol grafic al vitalității descătușate și al abundenței depline.
• Bach — Nume de familie german faimos la nivel mondial, purtat de o întreagă dinastie de muzicieni, culminând cu Johann Sebastian Bach, geniul epocii baroce, compozitor și organist recunoscut pentru măiestria contrapunctului și a fugii. În sens secundar, cuvântul provine din substantivul comun german 'Bach' care înseamnă pârâu și este utilizat ca element toponimic în numeroase regiuni europene.
• bachelit — Mineral rar sau varietate structurală petrografică, descrisă în lucrările de specialitate geologice vechi, utilizată uneori ca variantă ortografică pentru bachelita industrială sau ca denumire regională pentru un anumit tip de rocă sedimentară compactă. În lexicul contemporan, este monitorizat pentru a preveni confuzia cu bachelită (materialul plastic), reprezentând un termen strict tehnic dintr-o nișă geologică redusă.
• bacteriofită — Termen taxonomic utilizat istoric în vechile sisteme de clasificare biologică pentru a desemna bacteriile, considerate atunci ca făcând parte din regnul vegetal (în rândul plantelor inferioare, lipsite de clorofilă). În sens modern, deși clasificarea este învechită deoarece bacteriile aparțin domeniului Procaryota, termenul se mai întâlnește în analizele evolutive și în studiile de istorie a științelor naturale.