Dicționarul Graiurilor Locale și Regionalismelor Românești

• alboi — Care tinde spre alb sau are un colorit destul de alb; albicios; animal (cal, bou sau berbec) care are blana ori părul complet albe; poreclă populară sau regională atribuită persoanelor cu părul blond ori bălai.
• albui — Care bate ușor în alb, de o nuanță albicioasă, palidă sau ștearsă; care tinde spre culoarea albă fără a avea puritatea sau strălucirea sa completă. Este o variantă cromatică atenuată utilizată uneori în graiurile populare.
• albuiet — Care tinde ușor spre alb; cu o nuanță albicioasă, palidă sau decolorată; variantă cromatică atenuată folosită în graiurile locale pentru a descrie o pânză parțial curățată, un animal cu blană deschisă sau un ten lipsit de vivacitate.
• albuiu — Variantă fonetică regională pentru albui sau alburiu; care bate ușor în alb, având o nuanță lăptoasă, deschisă sau parțial opalescentă; utilizat în sate pentru a descrie lichide tulburi ori cerul acoperit de pâclă.
• albuleț — Care bate ușor în alb; de o nuanță albicioasă, palidă sau parțial decolorată; cu nuanțe deschise ce atenuează strălucirea culorii naturale de bază. Este o formă diminutivală cromatică utilizată uneori în limbajul popular sau poetic.