#Ammon

• acantoceras — Gen de moluște cefalopode fosile (amoniți) din familia Acanthoceratidae, specifice perioadei Cretacicului superior. Aceste organisme marine se remarcau prin cochiliile lor spiralate plano-spiritate, masive, puternic ornamentate cu coaste proeminente și rânduri de tuberculi ascuțiți sau proeminențe asemănătoare unor spini de-a lungul pliurilor exterioare, constituind fosile directoare esențiale pentru datarea straturilor geologice din acea epocă.
• Aegoceras — Gen extinct de cefalopode amonoide din ordinul Ammonitida și familia Liparoceratidae, care a trăit în perioada Jurasicului timpuriu (în special pe teritoriul mării epicontinentale ce acoperea actuala Europă de Vest). Cochiliile acestor amoniți sunt de tip evolut, caracterizate prin spire larg deschise, secțiuni rotunjite și coaste transversale proeminente, bine distanțate, având o valoare stratigrafică deosebită ca fosile de ghidaj pentru datarea straturilor geologice.
• alcali volatil — Denumire arhaică și istorică folosită în chimie și vechea farmacie pentru amoniac (gaz sau soluție apoasă de hidroxid de amoniu). Termenul subliniază caracterul alcalin (bazic) al substanței și capacitatea sa pronunțată de a se evapora rapid la temperatura camerei, eliberând un miros puternic, înțepător și sufocant.
• amatol — Material exploziv militar compus dintr-un amestec omogen de trinitrotoluene (TNT) și azotat de amoniu, utilizat pe scară largă în timpul Primului și Alis-lui Război Mondial pentru încărcarea obuzelor, a bombelor de aviație și a minelor marine. Structural, este un exploziv de mare putere, foarte stabil la șocuri mecanice, creat istoric pentru a economisi rezervele de TNT în perioadele de criză industrială de armament.
• amină — Compus organic structural derivat teoretic sau practic din amoniac, prin înlocuirea unuia, a două sau a tuturor celor trei atomi de hidrogen cu radicali hidrocarbonați (alchil sau aril). În funcție de numărul atomilor de hidrogen înlocuiți, aminele se clasifică în primare, secundare și terțiare, având un caracter bazic și jucând un rol biologic și industrial crucial (de la aminoacizi și neurotransmițători până la coloranți și medicamente).
• Ammon — Divinitate majoră din mitologia egipteană (Amun / Amon), asociată inițial cu aerul și aspectele ascunse ale creației, sincretizată ulterior cu zeul soarelui sub numele de Amon-Ra și preluată de greci ca zeul Ammon. Reprezentat adesea cu coarne de berbec, cultul său avea ca centru principal templul din Teba și faimosul oratoriu din oaza Siwa, unde Alexandru cel Mare a fost proclamat fiu legitim al acestei zeități.
• amofos — Îngrășământ mineral chimic granulat, complex și concentrat, obținut prin neutralizarea acidului phosphoric cu amoniac. Acest compus industrial conține în principal fosfat monoamonical și fosfat diamonical, fiind utilizat pe scară largă în agricultură datorită solubilității sale ridicate în apă, asigurând plantelor o asimilare rapidă și echilibrată a azotului și a fosforului în fazele incipiente de vegetație.
• amonal — Substanță explozivă industrială și militară compusă dintr-un amestec omogen de azotat de amoniu, pulbere de aluminiu și trinitrotoluen (TNT) sau cărbune. Aluminiul funcționează ca un agent termic puternic care mărește considerabil temperatura și suflul exploziei, făcând amonalul ideal pentru utilizarea în lucrările miniere de mare amploare sau pentru încărcarea unor proiectile grele.
• amoniac — Compus chimic gazos, incolor, cu un miros extrem de înțepător și sufocant, format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen (NH3). Este foarte solubil în apă, formând hidroxidul de amoniu, și reprezintă o materie primă fundamentală în industria chimică mondială pentru fabricarea îngrășămintelor azotoase, a explozibililor, a maselor plastice și a produselor de curățenie domestice.
• amoniacal — Care conține amoniac, care provine de la amoniac ori care prezintă trăsăturile chimice sau olfactive specifice acestuia. În limbajul de laborator, descrie o soluție, un amestec sau o atmosferă saturată cu particule de NH3, prezentând de obicei o reacție puternic alcalină.
• amoniacat — Care a fost combinat, tratat sau impregnat cu amoniac; substanță, soluție sau compus mineral care a absorbit molecule de NH3 în structura sa fizică ori chimică. În contextul producției industriale, termenul descrie starea unui material reactiv supus procesului de amoniacare în vederea modificării pH-ului sau a proprietăților de solubilitate.
• amoniat — Compus chimic cristalin sau solvat complex care conține amoniac legat ca ligand sau ca molecule de incluziune în rețeaua sa cristalină, similar hidraților pentru apă. În sens adjectival, descrie un ion sau o moleculă dizolvată care s-a asociat strâns cu moleculele de solvent amoniac în urma procesului de amoniere (solvatare în amoniac lichid).
• amoniemie — Prezența și concentrația amoniacului sau a ionilor de amoniu în sângele circulant. În mod normal, nivelul acestuia este menținut foarte scăzut prin transformarea lui rapidă în uree la nivelul ficatului; determinarea cantitativă a amoniemiei este crucială pentru diagnosticarea insuficienței hepatice severe, a cirozei avansate sau a unor erori înnăscute de metabolism ale ciclului ureei.
• amonificare — Proces biologic și chimic de descompunere a substanțelor organice azotoase (cum ar fi proteinele, aminoacizii sau ureea din resturile vegetale și animale) de către microorganismele din sol (bacterii și fungi amonificatori), având ca rezultat final eliberarea azotului sub formă de amoniac sau ioni de amoniu. Această etapă este fundamentală în cadrul ciclului natural al azotului, transformând compușii complecși în forme minerale accesibile plantelor.
• amoniogeneză — Proces biochimic și fiziologic de sinteză și producție a amoniacului sau a ionilor de amoniu de către celulele organismului, localizat cu precădere în celulele tubulare ale rinichilor. Acest mecanism celular joacă un rol fundamental în menținerea echilibrului acido-bazic al organismului, permițând excreția ionilor de hidrogen în exces prin legarea lor sub formă de amoniu în urină.
• amonit — Moluscă cefalopodă marină fosilă din subclasa Ammonoidea, caracterizată printr-o cochilie calcaroasă externă, planospirală și compartimentată, care a trăit din Devonian până la sfârșitul Cretacicului. Fosilele acestor organisme sunt utilizate pe scară largă în geologia stratigrafică drept fosile de ghidaj pentru datarea precisă a straturilor de roci sedimentare din era Mezozoică.
• amoniți — Forma de plural pentru amonit; grup extins de moluște cefalopode marine fosile caracterizate prin cochilii compartimentate spiralate, similare nautilului modern. În geologia istorică, acești reprezentanți servesc drept fosile de ghidaj esențiale pentru delimitarea și datarea biozonelor sedimentare din erele trecute, oferind indicii despre climatul și dinamica oceanelor preistorice.
• amonitide — Denumire științifică superioară sau clasificare taxonomică extinsă (Ammonitida) care reunește ordinele și familiile de amoniți adevărați, caracterizați prin cochilii cu linii de sutură extrem de complexe și ramificate. Aceste moluște cefalopode marine fosile au dominat mările în perioada Jurasicului și Cretacicului, dispărând complet în timpul marii extincții în masă de la sfârșitul Mezozoicului.
• amoniu — Radical chimic monovalent sau cation poliatomic încărcat pozitiv (NH4+), format prin atașarea unui proton la o moleculă de amoniac. Acesta se comportă chimic în mod similar cu ionii de metale alcaline, formând săruri cristaline solubile (precum clorura de amoniu sau azotatul de amoniu) care au o importanță fundamentală în biochimia celulară, fabricarea îngrășămintelor agricole și menținerea echilibrului osmotic.
• amoniurie — Eliminarea prin urină a amoniacului sau a ionilor de amoniu, reprezentând un indicator clinic esențial al modului în care rinichii reglează echilibrul acido-bazic sistemic. În stările de acidoză metabolică, valorile acesteia cresc semnificativ ca urmare a amplificării amoniogenezei renale compensatorii, transformând excreția de amoniu într-o barieră fiziologică împotriva scăderii pH-ului sangvin.