#alveo

• alveat — Care este prevăzut cu alveole, care prezintă scobituri mici și adânci pe suprafața sa, asemănător unui fagure de miere; celulor, excavat structural. În botanică și zoologie, descrie un receptacul, o sămânță sau un înveliș organic a cărui textură este marcată de adâncituri geometrice regulate.
• alveo — Prefixoid sau element de compunere utilizat în terminologia științifică medicală, biologică, geologică sau fonetică pentru a introduce referiri structurale la alveole, cavități, albii de râu sau formațiuni anatomice specifice (precum alveolele dentare ori pulmonare). Provenit etimologic din limba latină, servește la formarea unor neologisme compuse din diverse discipline.
• alveograf — Aparat sau instrument de laborator utilizat în industria panificației și morăritului pentru a măsura proprietățile reologice ale aluatului din făină de grâu (elasticitatea, extensibilitatea, tenacitatea și rezistența la deformare). Acest dispozitiv funcționează prin suflarea aerului sub o presiune controlată într-o bulă de aluat până când aceasta se rupe, înregistrând dinamica structurală a presiunii interne.
• alveogramă — Diagramă, curbă sau grafic înregistrat de un alveograf, care exprimă vizual comportamentul structural și rezistența la întindere a unei bule de aluat în funcție de timp și presiune. Analiza acestei curbe permite calcularea indicilor tehnologici esențiali (P, L, G, W), folosiți pentru a evalua calitatea panificabilă a făinii.
• alveol — Formă masculină alternativă, rar utilizată în limba română curentă, pentru substantivul feminin 'alveolă'; mică cavitate naturală, scobitură structurală sau celulă formată într-un organ, organism ori material. Apare sporadic în literatura medicală mai veche sau în traduceri tehnice unde s-a păstrat genul masculin din etimonul latin 'alveolus'.
• alveolă — Cavitate mică sau scobitură naturală situată într-un organ ori într-un țesut animal sau vegetal. În anatomia pulmonară, reprezintă punga microscopică terminală a căilor respiratorii unde are loc schimbul de gaze; în stomatologie, desemnează scobitura din oasele maxilare în care este fixată rădăcina dintelui. Prin extensie, în tehnologie, definește fiecare dintre celulele unui ambalaj sau ale unui material alveolar.
• alveolar — Care aparține alveolelor, privitor la alveole, care are forma unor alveole sau este prevăzut cu alveole; format dintr-o rețea de mici cavități structurale. În lingvistică, descrie sunetele (consoanele) articulate prin atingerea alveolelor dinților superiori cu vârful limbii (precum 'd', 't', 'n', 's', 'z').
• alveolare — Acțiunea de a forma structuri celulare sau cavități; ca substantiv la plural, desemnează totalitatea micilor cavități naturale dintr-un organ sau material (cum sunt alveolele pulmonare ori dentare). În lingvistică, se referă la clasa consoanelor a căror articulare se realizează la nivelul alveolelor dinților superiori, definind o categorie structurală majoră în fonetică.
• alveolectomie — Intervenție chirurgicală stomatologică constând în rezecția parțială sau totală a marginilor osoase ale unei alveole dentare ori a unei porțiuni din creasta alveolară a maxilarului. Această procedură structurală se execută de obicei după extracții laborioase sau în scop preprotetic, pentru a netezi osul și a facilita aplicarea ulterioară a unei proteze dentare.
• alveoli — Formă de plural pentru substantivul rar 'alveol' sau variantă structurală savantă (preluată direct din limba latină ori engleză) ce desemnează totalitatea micilor cavități naturale, pungi microscopice sau celule prezente într-un organ, organism ori material sintetic expandat. În context respirator, definește sacii terminali pulmonari responsabili de oxigenarea sângelui.
• alveoliform — Care are forma unei alveole sau a unui fagure de miere; prevăzut cu mici scobituri sau celule geometrice regulate aranjate într-o rețea structurală compactă. În morfologia vegetală și mineralogie, descrie o suprafață, un receptacul ori un agregat cristalin a cărui textură exterioară prezintă adâncituri celulare pronunțate.
• alveolină — Gen de foraminifere fosile marine de dimensiuni mari, caracteristice perioadei Cretacicului superior și Eocenului, având cochilia calcaroasă de formă sferică, elipsoidală ori fusiformă, împărțită structural în numeroase loje sau alveole mici; microfosilă ce aparține acestui gen. Aceste organisme reprezintă fosile de ghidaj esențiale pentru datarea straturilor geologice sedimentare și reconstituirea vechilor medii marine tropicale.
• alveolită — Proces inflamator sau infecțios localizat la nivelul unei alveole. În stomatologie (alveolită postextracțională), reprezintă o complicație dureroasă ce apare după extracția unui dinte din cauza infectării sau absenței cheagului de sânge protector; în pneumologie, definește inflamația alveolelor pulmonare provocată de factori alergici, infecțioși ori toxici, afectând structural capacitatea respiratorie.
• alveoliză — Proces patologic distructiv constând în resorbția treptată, atrofia sau distrugerea țesutului osos al procesului alveolar care susține dinții în maxilare. Acest fenomen osteolitic structural apare frecvent ca o complicație avansată a bolii parodontale (parodontită) sau din cauza unor traumatisme ocluzale repetate, ducând la mobilitatea progresivă și, în final, la pierderea dintelui afectat.
• alveolo — Prefixoid sau element de compunere utilizat în terminologia științifică medicală, biologică sau fonetică pentru a introduce referiri structurale la alveole (dentare sau pulmonare) ori la structurile anatomice adiacente acestora. Provenit etimologic din limba latină, servește la formarea unor neologisme savante compuse care descriu relații topografice ori patologice complexe.
• alveoloclazie — Proces patologic distructiv caracterizat prin resorbția activă, dizolvarea sau fracturarea țesutului osos al procesului alveolar sub acțiunea directă a celulelor osteoclaste. Acest fenomen osteolitic sever, corelat structural cu stadiile avansate ale parodontopatiilor marginale cronice, determină pierderea suportului rigid al dintelui, instalarea mobilității dentare progresive și pierderea consecutivă a elementelor dentare afectate.
• alveolon — Termen anatomic sau paleontologic rar utilizat pentru a desemna unitatea structurală elementară, functională sau geometrică a unui sistem alveolar sau a unui os maxilar prevăzut cu cavități dentare; punct antropometric sau structural de referință corelat cu marginea anterioară a procesului alveolar.
• alveolopalatal — Care aparține regiunii dintre alveolele dentare superioare și palatul dur, privitor la această zonă anatomică sau articulat în acest spațiu. În fonetică, descrie consoanele produse prin plasarea corpului limbii aproape de palatul dur și a vârfului limbii în spatele crestei alveolare, cum sunt consoanele fricative sau africate specifice unor limbi precum mandarina, poloneza ori rusa.
• alveoloplastie — Intervenție chirurgicală stomatologică de remodelare, regularizare sau reconstrucție a procesului alveolar al oaselor maxilare, efectuată de obicei după extracții dentare multiple ori în scop preprotetic. Această procedură structurală urmărește netezirea crestelor osoase neregulate sau ascuțite și optimizarea formei anatomice a maxilarului pentru a asigura suportul și stabilitatea viitoarei proteze dentare.
• alveolotomie — Intervenție chirurgicală stomatologică ce constă în incizarea, deschiderea sau secționarea peretelui osos al unei alveole dentare. Această procedură structurală este executată pentru a facilita extracția unei rădăcini dentare fracturate sau incluse, pentru a permite drenajul unui abces intraosos ori pentru a obține acces direct la un focar de infecție apicală.