#apatie

• abătut — Termen clinic utilizat pentru a descrie starea unui pacient care prezintă o dispoziție deprimată, apatie, tristețe profundă, descurajare și o scădere marcată a energiei psihomotorii. În semiologia psihiatrică, comportamentul abătut este un indicator de bază (simptom prodromal sau central) pentru episoadele depresive majore, distimie, tulburările de adaptare sau sindromul de burnout, fiind adesea asociat cu bradipsihia (gândire lentă) și hipomimia (expresivitate facială redusă).
• adiaforie — Stare de indiferență spirituală, detașare completă sau neutralitate morală față de lucrurile din lumea exterioară; în filozofia stoică, desemnează atitudinea față de aspectele considerate 'adiafora' (lucruri indiferente, care nu sunt nici bune, nici rele în sine, cum ar fi bogăția sau boala). Acest termen structural definește o poziție de neutralitate axiologică și apatie rațională.
• amorfă — Forma de feminin pentru adjectivul 'amorf'; care nu posedă o structură cristalină ordonată sau o formă geometrică regulată. În știința materialelor, descrie o substanță solidă ale cărei particule constitutive sunt aranjate dezordonat, iar în sens figurat sau caracterial, definește o persoană sau o atitudine lipsită de dinamism, energie, voință ori inițiativă.
• antilehamite — Care combate, previne sau alungă starea de lehamite (plictiseală profundă, dezgust moral, apatie sufletească sau oboseală existențială); remediu, activitate, lectură ori stimul mental care revigorează spiritul și redă entuziasmul individual. În sens structural, descrie factori dinamici care scot individul din starea de monotonie psihologică.
• apatic — Care suferă de apatie, care este lipsit de interes, de entuziasm, de energie sau de dorință de acțiune; nepăsător, inert, pasiv în fața stimulilor din jur ori a evenimentelor vieții cotidiene. În sens clinic, descrie o stare psihologică sau o manifestare comportamentală caracterizată prin aplatizare afectivă și lipsă de motivație.
• apatie — Stare de insensibilitate, de nepăsare totală, de absență a interesului și a reacțiilor afective față de lumea exterioară sau față de propria persoană. În filosofie (stoicism), reprezintă idealul moral de eliberare a sufletului de patimi (apatheia); în medicină, este un simptom caracteristic pentru depresie, extenuare extremă, schizofrenie sau leziuni ale lobului frontal.