#astrofizic

• afeliu — Punctul cel mai îndepărtat de Soare de pe orbita eliptică a unei planete, a unei comete sau a oricărui alt corp cosmic care gravitează în jurul acestuia. În conformitate cu legile lui Kepler, corpurile cerești își reduc viteza liniară de deplasare orbitală la valoarea minimă în acest punct, aflat în opoziție directă cu periheliul. Distanța maximă calculată determină gradul de excentricitate al traiectoriei planetare.
• Aldebaran — Cea mai strălucitoare stea din constelația Taurului (Alpha Tauri) și a paisprezecea ca strălucire de pe cerul nopții, situată la aproximativ 65 de ani-lumină de Pământ. Este o stea gigantă roșie, mult mai rece decât Soarele, dar având un diametru de circa 44 de ori mai mare, fiind ușor de recunoscut datorită nuanței sale portocalii-roșiatice distincte.
• Ambarțumian — Nume de familie de origine armeană, celebru la nivel mondial datorită astrofizicianului sovietic armean Viktor Ambarțumian (Ambartsumian / Ambartsumyan, 1908–1996). Acesta a fost un pionier al astrofizicii teoretice, fondator al Observatorului din Biurakan, cunoscut pentru descoperirea asociațiilor stelare, studii asupra evoluției galaxiilor, fizicii nebuloaselor gazoase și dinamicii sistemelor stelare, numele său fiind un reper major în istoria astronomiei moderne.
• an-lumină — Unitate de măsură pentru distanțe astronomice enorme, definită ca lungimea drumului parcurs de o rază de lumină în vid în timp de un an iulian. Valoarea unui an-lumină este de aproximativ 9,46 trilioane de kilometri; termenul este folosit adesea în sens figurat pentru a exprima o diferență uriașă, o distanță culturală insurmontabilă sau un decalaj tehnologic uriaș între două entități.
• anagalactic — Care se află, se produce sau se extinde dincolo de limitele galaxiei noastre (Calea Lactee); situat în spațiul extragalactic. În sens structural cosmic, termenul se aplică obiectelor cerești, radiațiilor sau fenomenelor astronomice (cum ar fi nebuloasele, roiurile de galaxii sau razele cosmice) care își au originea ori evoluează în afara sistemului stelar din care face parte Pământul.
• analemă — Curba în formă de opt alungit (sau semnul infinitului asimetric) reprezentată pe o diagramă sau pe globul terestru, obținută prin fotografierea succesivă a Soarelui de-a lungul unui an calendaristic exact la aceeași oră și din același loc fizic fix. Acest fenomen vizual structural este rezultatul direct al înclinării axei de rotație a Pământului combinat cu excentricitatea orbitei sale eliptice în jurul Soarelui, fiind utilizat istoric în gnomonică pentru calibrarea cadranelor solare și calcularea corectă a ecuației timpului.
• andromedidă — Meteor aparținând Andromedidelor, o ploaie de meteori asociată istoric cu dezintegrarea cometei Biela. Acest fenomen structural astronomic își are radiantul în constelația Andromeda și este recunoscut pentru spectaculoasele furtuni de meteori înregistrate în secolul al XIX-lea, în prezent fiind un curent slab, monitorizat pentru analiza evoluției resturilor cometare în sistemul solar.
• anihilație — Proces fizic fundamental de interacțiune și transformare integrală a masei unei particule elementare și a antiparticulei sale corespunzătoare în energie radiantă (fotoni de înaltă frecvență), în momentul coliziunii lor. Acest fenomen reprezintă o variantă terminologică specializată pentru anihilare, fiind utilizat cu precădere în astrofizică și fizica cuantică pentru a descrie reacțiile structurale timpurii din univers sau emisiile de radiații gamma din nucleele galactice active.
• antapex — Punct imaginar de pe sfera cerească, situat în constelația Porumbelul (Columba), spre care se deplasează sistemul solar în mișcarea sa galactică globală, raportat la stelele învecinate. Acest element structural astronomic este situat la exact o sută optzeci de grade distanță, fiind diametral opus apexului solar.
• Antares — Cea mai strălucitoare stea din constelația Scorpionul și una dintre cele mai mari stele cunoscute, clasificată ca o supergigantă roșie aflată în etapele avansate ale evoluției sale stelare. Datorită nuanței sale distincte de roșu-portocaliu și a poziției sale pe cerul nocturn în apropierea eclipticii, numele său provine din limba greacă veche și înseamnă 'rivalul lui Marte', fiind adesea confundată vizual cu această planetă.
• anticentru — Punct geometric sau astronomic situat în opoziție directă sau diametral opus față de un centru de greutate, un centru geometric sau un punct focal prestabilit. În astronomie, termenul descrie adesea anticentrul galactic, adică direcția de pe sfera cerească situată la exact 180 de grade distanță de centrul geometric al Căii Lactee, poziționată în dreptul constelației Vizitiul.
• antigravitație — Fenomen ipotetic ce constă în anularea, inversarea sau neutralizarea forței de atracție gravitațională exercitată de un corp masiv; respingere gravitațională. În fizica teoretică modernă, conceptul este analizat în strânsă legătură cu energia întunecată sau cu ipoteza existenței unei mase gravitaționale negative, fiind totodată o temă clasică a literaturii științifico-fantastice.
• antigravitațional — Care tinde să anuleze, să contracareze sau să inverseze efectul forței de atracție gravitațională; privitor la antigravitație. În cosmologia teoretică, termenul descrie proprietățile mecanice ale energiei întunecate, considerate ca exercitând o presiune negativă cu un efect antigravitațional la scară cosmică, determinând expansiunea accelerată a universului.
• antilume — Lume ipotetică, univers paralel sau regiune cosmică simetrică compusă structural în întregime din antimaterie, în care atomii sunt formați din antiprotoni, antineutroni și pozitroni. În sens teoretic, o coliziune structurală directă între lumea noastră și o antilume ar genera un proces de anihilare totală, eliberând o cantitate imensă de energie sub formă de radiații gama.
• antimaterie — Formă de materie compusă din antiparticule corespunzătoare particulelor obișnuite, având aceeași masă și durată de viață ca acestea, dar sarcini electrice și momente magnetice de semn opus (de exemplu pozitroni, antiprotoni, antineutroni). În sens structural, interacțiunea directă dintre materie și antimaterie conduce instantaneu la procesul de anihilare reciprocă, cu transformarea integrală a masei în energie radiantă de înaltă frecvență.
• antimoleculă — Formațiune moleculară ipotetică sau sintetizată experimental în laboratoarele de înaltă energie, compusă structural în întregime din antiparticule (antiprotoni, antineutroni și pozitroni) legate prin aceleași forțe electromagnetice și nucleare ca o moleculă obișnuită. Contactul direct dintre o moleculă și o antimoleculă declanșează un proces instantaneu de anihilare cuantică cu eliberare masivă de fotoni gama.
• antiselenă — Punct ipotetic sau real de pe sfera cerească ori de pe suprafața terestră situat în opoziție directă (la 180 de grade distanță geometrică) față de Lună (Selena). În sens structural, definește axa diametral opusă vectorului lunar, fiind utilizat în calculele mecanicii cerești pentru determinarea punctelor antipodale de rezonanță gravitațională ori în meteorologia astronomică pentru localizarea fenomenelor optice rare reflectate simetric față de poziția satelitului natural.
• antiunivers — Univers ipotetic alcătuit integral din antimaterie (antiparticule precum antiprotoni, antineutroni și pozitroni), reprezentând un duplicat structural și fizic inversat al universului nostru material. În teorii avansate ale mecanicii cuantice și în literatura de anticipație științifico-fantastică, un eventual contact direct dintre universul nostru și acest antiunivers ar duce instantaneu la fenomenul de anihilare totală și transformare a întregii mase în energie pură.
• apocentru — Punctul cel mai îndepărtat de centrul de atracție în orbita eliptică a unui corp ceresc sau a unui satelit artificial; extremitatea axei mari a orbitei opusă pericentrului. În funcție de corpul central în jurul căruia se efectuează mișcarea orbitală, termenul capătă denumiri specifice, cum ar fi apogeu pentru Pământ sau afeliu pentru Soare.
• apogalaxie — Punctul cel mai îndepărtat de centrul galactic pe orbita eliptică a unei stele, a unui roi stelar sau a unui corp ceresc ce orbitează în jurul nucleului unei galaxii; apoapsidă galactică. În dinamica stelară, acest punct reprezintă momentul în care viteza orbitală a corpului respectiv atinge valoarea sa minimă din cauza distanței maxime față de masa centrală.