#auriculă

• antehelix — Proeminență curbă a pavilionului urechii externe, situată în fața și în paralel cu helixul, despărțită de acesta prin șanțul numit scafă. Această structură cartilaginoasă se bifurcă în partea superioară în două brațe flexibile, care încadrează fosa triunghiulară, având un rol esențial în captarea, reflectarea și ghidarea undelor sonore către conductul auditiv extern.
• antitragus — Proeminență mică, cartilaginoasă, situată la nivelul pavilionului urechii externe (auricula), așezată simetric în partea inferioară a antihelixului și plasată exact în fața tragusului, de care este separată prin intermediul incizurii intertragice. Această structură anatomică fină are rolul decorativ și funcțional de a ajuta la direcționarea undelor sonore către canalul auditiv extern și reprezintă, de asemenea, un punct de reper comun în procedurile de piercing modern.
• antromastoidită — O afecțiune inflamatorie și infecțioasă bacteriană acută sau cronică ce afectează simultan mucoasa și structura osoasă a antrului mastoidian și a celulelor mastoidiene învecinate. Reprezintă de regulă o complicație severă a otitei medii supurate, caracterizată clinic prin dureri retroauriculare intense, febră ridicată, eritem local și secreții purulente, necesitând tratament antibiotic agresiv sau intervenție chirurgicală de drenaj.
• auriculă — Formațiune anatomică proeminentă în formă de pungă sau urechiușă atașată de atriile inimii, având rolul de a mări capacitatea volumetrică a acestora; variantă feminină uzuală în tratate vechi pentru 'auricul'. În botanică, reprezintă un mic lob rotunjit situat la baza unor frunze sau petale, ce îmbrățișează parțial tulpina.
• auriculaefolia — Formă de feminin singular a unui adjectiv compus utilizat în nomenclatura binară botanică pentru a descrie o specie de plantă ale cărei frunze au o formă specială ce amintește de urechiușe, de pavilionul urechii sau de frunzele plantei Primula auricula (urechea ursului).
• auricular — Care aparține urechii sau auriculului cardiac, ori se referă la acestea; auditiv. Ca substantiv masculin, desemnează degetul mic de la mână (numit așa deoarece dimensiunea lui permite introducerea în canalul auditiv extern). În lingvistică și istorie, descrie o mărturisire făcută direct la urechea cuiva (ex. confesiune auriculară).
• auricularia — Gen de ciuperci basidimiocete din familia Auriculariaceae, caracterizate prin corpuri fructifere gelatinoase, lobate, a căror formă amintește de pavilionul urechii umane (cum este Auricularia auricula-judae, cunoscută popular ca urechea lui Iuda sau ciupercă neagră, utilizată pe scară largă în gastronomia asiatică).
• auriculat — Care este prevăzut cu prelungiri laterale în formă de urechiușe sau lobi rotunzi la bază. În botanică, descrie o frunză sau un organ vegetal care prezintă doi lobi mici la punctul de inserție pe pețiol; în zoologie, se referă la cochilii sau structuri anatomice dotate cu expansiuni auriculare.