#biserica ortodoxa

• acatist — Compoziție imnografică și slujbă liturgică de laudă în Biserica Ortodoxă, dedicată Mântuitorului, Maicii Domnului sau sfinților, structurată riguros în 13 condace și 12 icoase. Din punct de vedere etimologic, termenul desemnează o cântare solemnă în timpul căreia credincioșii nu stau jos, ci în picioare sau în genunchi, ca semn de profundă venerație. În accepțiune curentă, populară, termenul desemnează și lista de nume (pomelnic) însoțită de o ofrandă, încredințată preotului pentru a fi pomenită în cadrul acestei slujbe.
• aforisire — Acțiunea de a aforisi și rezultatul ei; actul ecleziastic solemn prin care o persoană este excomunicată, anatematizată sau exclusă din rândul comunității credincioșilor. În vechiul drept românesc din perioada feudală, această măsură reprezenta nu doar o pedeapsă spirituală severă, ci și o formă de moarte civilă, condamnatul pierzând protecția legilor și dreptul de a interacționa cu societatea.
• agheasmă — Apă sfințită de către preot în cadrul unei slujbe religioase speciale (sfințirea mică sau sfințirea mare a apei), prin invocarea Duhului Sfânt, utilizată în Biserica Ortodoxă și Catolică pentru binecuvântare, purificare structurală, stropirea caselor, a obiectelor de cult și vindecare spirituală; slujba religioasă în cadrul căreia se sfințește această apă.
• agheasmatar — Vas mare de metal, piatră ori marmură utilizat în bisericile ortodoxe pentru păstrarea aghesmei (apei sfințite); mic pavilion, foișor deschis sau construcție ușoară situată în curtea unei mănăstiri ori biserici, unde se săvârșește slujba sfințirii apei la marile sărbători; carte de cult (numită și Molitfelnic) care conține rânduiala sfințirii apei și alte slujbe bisericești mici.
• agheazmatar — Variantă ortografică și lexicală recunoscută pentru agheasmatar; vas metalic de dimensiuni mari, potir monumental sau fântână ritualică utilizată în lăcașurile de cult de tradiție bizantină pentru stocarea apei sfințite. Desemnează, de asemenea, pavilionul exterior acoperit în care comunitățile ecleziastice celebrează sfințirea apei, precum și manualul liturgic ce conține aceste rânduieli.
• aghesmui — A stropi cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o casă, o recoltă sau un obiect de cult, în cadrul unui ritual ecleziastic ori tradițional de purificare structurală și binecuvântare; în limbajul familiar sau argotic, înseamnă a consuma băuturi alcoolice în exces ori a (se) îmbăta.
• aghesmuire — Acțiunea de a aghesmui și rezultatul ei; ritual ecleziastic sau tradițional prin care se stropește cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o locuință, o recoltă ori un obiect de cult în scopul binecuvântării și purificării structurale; în sens familiar sau glumeț, acțiunea de a consuma băuturi alcoolice în exces.
• aghezmui — Variantă ortografică recunoscută pentru aghesmui; acțiunea de a stropi cu agheasmă (apă sfințită) o persoană, o gospodărie, holdele sau diverse bunuri, însoțită de rugăciuni de binecuvântare și purificare spirituală; în sens colocvial, desemnează consumul de băuturi alcoolice până la starea de ebrietate.
• aghezmuire — Variantă ortografică recunoscută pentru aghesmuire; acțiunea de a aghezmui și rezultatul ei; ritual ecleziastic sau tradițional prin care se stropește cu apă sfințită (agheasmă) o persoană, o casă, o recoltă ori un obiect de cult în scopul binecuvântării și purificării structurale; în sens familiar sau glumeț, acțiunea de a consuma băuturi alcoolice în exces.
• aghiasmatar — Variantă ortografică și fonetică curentă pentru agheasmatar; potir monumental, vas mare de metal sau bazin de piatră folosit în lăcașurile de cult ortodoxe pentru sfințirea și păstrarea apei sfințite (agheasmă). Desemnează, de asemenea, micul foișor deschis din curtea mănăstirilor unde se oficiază sfințirea mare a apei la praznice, precum și cartea de cult ce cuprinde aceste rânduieli.
• aliturgic — Care nu aparține liturgiei, în care nu se oficiază Sfânta Liturghie sau care este lipsit de caracter liturgic. În tradiția liturgică ortodoxă, termenul califică anumite zile din cursul anului bisericesc (cum sunt unele zile de rând din Postul Mare sau Vinerea Mare) în care canoanele interzic cu desăvârșire celebrarea Sfintei Liturghii, punându-se accent pe post, penitență, rugăciuni de umilință și citiri scripturistice.
• anaforniță — Vas sau tipsie specială, de formă circulară, realizată de obicei din metal prețios sau sticlă, utilizată structural în bisericile ortodoxe pentru păstrarea și distribuirea anaforei (pâinea sfințită tăiată în bucățele mici care se împarte credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii). Acest obiect de cult este așezat pe o masă în fața altarului sau în naos, având o valoare ritualică profundă.
• anafură — Pâine sfințită (tăiată în bucățele mici, provenită din prescurile din care s-a tăiat Sfântul Agneț) care se împarte credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii sau al altor slujbe ortodoxe. În sens structural liturgic, reprezintă un simbol al binecuvântării și al comuniunii spirituale, fiind consumată de credincioși dimineața, pe nemâncate, ca act de evlavie și curățire interioară.
• anagnost — Cleric inferior din ierarhia bisericească ortodoxă (aparținând ordinului ipodiaconilor sau citeților), având ca atribuție principală citirea solemnă a textelor sacre neevanghelice (Apostolul, Vechiul Testament, paremiile) în timpul sfintelor slujbe; în antichitatea clasică greacă și romană, sclav sau liber profesionist angajat structural pentru a citi cu voce tare opere literare sau documente în timpul banchetelor și întrunirilor private.
• analoghie — Variantă arhaică, regională sau populară pentru cuvântul analogie, exprimând o asemănare sau o proporție între două elemente. De asemenea, în context ecleziastic ortodox (prin influență neogreacă sau slavă), termenul este uneori folosit în mod greșit sau popular pentru a desemna analogul (analoghionul), adică acel pult înalt și îngust, cu blatul înclinat, situat în biserică, pe care se așază cărțile de cult, evanghelia sau icoanele pentru a fi citite ori cinstite de credincioși.
• analoghion — Pult înalt și îngust, confecționat de obicei din lemn sculptat, cu blatul înclinat, utilizat în bisericile ortodoxe pentru a susține cărțile de cult (Evanghelia, Apostolul, Psaltirea) sau icoanele praznicale în timpul slujbelor religioase. Acesta este amplasat în naos, în fața altarului sau la strană, servind ca suport structural esențial pentru preoți și cantori în desfășurarea ritualurilor liturgice.
• Antim Ivireanul — Autor, tipograf, gravor, teolog și mare ierarh de origine georgiană (Iviria), mitropolit al Țării Românești între o mie șapte sute opt și o mie șapte sute șaisprezece, canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română; personalitate marcantă a epocii brâncovenești care a contribuit structural la introducerea definitivă a limbii române în serviciul divin și la dezvoltarea artei tipografice medievale. Opera sa de căpătâi o reprezintă 'Didahiile', o colecție de predici retorice de o valoare stilistică excepțională.