#cioban
- aidău — Termen regional rar întâlnit în graiurile transilvănene sau maramureșene, folosit în trecut pentru a desemna un tip de strigăt tărăgănat, o hăulitură lungă sau un refren onomatopeic intercalat în cântecele ciobănești și de haiducie. Structura sa fonetică servea ca semnal de comunicare peste văi sau ca marcă a stărilor de jale și dor în cadrul liricii orale tradiționale.
- alomaș — Termen arhaic sau regional întâlnit în anumite graiuri locale pentru a descrie un tip de păstor, ajutor de baci sau lucrător la stână însărcinat cu paza și îngrijirea unui grup specific de animale; de asemenea, poate reprezenta o variantă coruptă sau derivată popular din termeni pastorali vechi. În contextul etnografic structural, cuvântul reflectă organizarea internă tradițională a muncii în comunitățile montane izolate.
- alsacian — Care aparține Alsaciei sau locuitorilor săi, care este specific acestei regiuni europene; locuitor nativ din Alsacia. Ca substantiv neutru (lingvistică), definește dialectul germanic vorbit tradițional în această zonă; în zoologie, este utilizat istoric pentru a desemna ciobănescul alsacian (o varietate sau denumire alternativă britanică pentru ciobănescul german).
- amunte — Formă adverbială regională utilizată în anumite zone montane pentru a indica direcția spre culmea muntelui, în susul pantei sau spre izvoarele unui râu. Funcționează ca un antonim pentru termenul 'avale' sau 'ajos', fiind un element de orientare spațială specific comunităților de păstori și tăietori de lemne.
- baci — Păstor principal sau bunic de stână care conduce întreaga activitate de exploatare a oilor, având responsabilitatea directă de a supraveghea ceilalți ciobani, de a măsura cantitatea de lapte obținută și de a prepara produse lactate tradiționale precum cașul, urda sau brânza. În context cultural românesc, termenul poartă o încărcătură simbolică profundă, fiind asociat cu înțelepciunea tradițională, autoritatea pastorală și balada populară 'Miorița'.
- băcsauă — Termen regional sau arhaic folosit în anumite comunități rurale din vestul României pentru a desemna o haină lungă, groasă, confecționată din lână dărăcită sau din pănură grosieră, purtată de ciobani pentru a se proteja de ploi și viscole. În sens larg, poate descrie și o rabiță sau o bucată de pânză aspră utilizată în atelierele de prelucrare a pielii.