#definire

• aflare — Acțiunea de a afla și rezultatul ei; descoperire, găsire, stabilire a unui adevăr, a unui fapt necunoscut sau a unei soluții matematice. În context administrativ sau legal, termenul definește actul de obținere a unor informații oficiale sau deducerea stării reale a lucrurilor în urma unei cercetări sau anchete.
• alătura — A pune sau a așeza un obiect ori o persoană lângă altceva, în imediata apropiere; a adăuga, a anexa sau a atașa un element suplimentar unui ansamblu sau unui document bazei. În formă reflexivă (a se alătura), reprezintă actul voluntar de a se uni, de a asocia, de a intra într-un grup, într-o organizație ori de a adera la o cauză comună, la o opinie sau la o acțiune colectivă.
• analis — Termen de specialitate ce desemnează un mic inel metalic decorativ sau o verigă de prindere specifică vestimentației, harnașamentelor ori podoabelor din Antichitate și Evul Mediu Timpuriu. În sens larg și contextual, piesa servea ca element structural sau funcțional în ansamblurile arheologice descoperite în situri, având detalii ornamentale unice care ajutat la datarea precisă a complexelor funerare sau a depozitelor de obiecte din epocile trecute.
• angeliza — A atribui cuiva calități de înger, a privi sau a înfățișa o persoană sau o acțiune într-o manieră idealizată, lipsită de defecte pâmântești și plină de puritate; a face să devină angelic sau să semene cu un înger. În sens reflexiv, reprezintă procesul prin care o ființă umană încearcă să se desprindă de realitatea materială ori biologică pentru a atinge o stare ideală de curățenie spirituală și perfecțiune morală.
• aristocratism — Atitudine, doctrină sau comportament caracterizat prin atașamentul față de valorile, privilegiile și stilul de viață al aristocrației. Termenul desemnează spiritul de castă, mândria de castă sau tendința de a manifesta exclusivism, rafinament exagerat și superioritate socială sau intelectuală în raport cu masele populare.
• articula — A pronunța sunetele sau cuvintele în mod clar, distinct și inteligibil prin mișcarea coordonată a organelor vocale; (în gramatică) a însoți un substantiv sau un alt element structural cu un articol (hotărât sau nehotărât); (în anatomie / mecanică) a uni sau a lega două elemente rigide (oase, piese) prin intermediul unei articulații mobile ori flexibile pentru a permite mișcarea.
• autodefinire — Acțiunea de a se autodefini și rezultatul ei; procesul conștient și autonom prin care o persoană sau un grup își formulează propria identitate, își stabilește esența, valorile fundamentale și rolul în societate. Acest act structural de introspecție și delimitare conceptuală previne impunerea unor etichete externe și sprijină individualizarea psihologică.
• autodefiniție — Formulare, enunț sau caracterizare prin care o persoană ori o colectivitate își definește în mod autonom propria esență, identitate, valori ori trăsături fundamentale. Acest act structural de autoidentificare conceptuală permite subiectului să își stabilească propriile repere existențiale și etice în fața lumii, respingând încercările de clasificare sau etichetare venite din exterior.
• avântător — Care dă avânt, care impulsionează, propulsează sau stimulează puternic o mișcare, o acțiune sau un proces; factor declanșator sau dispozitiv mecanic utilizat pentru a imprima elan ori viteză de lansare unui corp. În sens figurat, se referă la o persoană sau o idee cu rol de catalizator, care insuflă entuziasm și determinare unui grup de oameni.