#ecleziastic

• acta sanctorum — Denumire atribuită unor vaste colecții documentare și biografice de studii critice bazate pe viețile, actele martirice și miracolele sfinților creștini, ordonate structural după calendarul liturgic. În sens strict istoric, se referă la uriașa operă hagiografică începută în secolul al XVII-lea de către erudiții iezuiți belgieni numiți bolandiști, care a pus bazele analizei documentare moderne a textelor religioase vechi.
• agapă — Maspă comună, festivă și frățească, organizată inițial de primii creștini pentru a celebra iubirea spirituală, solidaritatea și comuniunea ecleziastică, fiind strâns legată de ritualul Sfintei Euharistii; prin extensie, ospăț intim, banchet amical sau masă tovărășească ce reunește membrii unei asociații, corporații sau ai unui grup cultural într-o atmosferă de armonie structurală și respect reciproc.
• ajutoritoriu — Variantă ortografică și fonetică veche ce desemnează o persoană, o forță divină ori un element structural care aduce sprijin direct, ocrotire eficientă și izbăvire într-o situație de primejdie absolută, război sau suferință cumplită. În vechile manuscrise creștine, în cărțile de cult și în actele emise de cancelariile domnești din secolele XVII-XVIII, acest adjectiv maiestuos era atribuit adesea divinității, sfinților sau domnitorilor protectori, simbolizând calitatea absolută de garant al salvării și al milei.
• almojnă — Variantă fonetică sau regională a cuvântului 'almoină', desemnând milostenia, pomana ori darul oferit din milă creștină celor lipsiți de mijloace de subzistență. Termenul reflectă influențe lingvistice specifice anumitor cancelarii medievale sau graiuri bisericești vechi, păstrând aceeași conotație morală și spirituală legată de ajutorarea aproapelui.
• annată — Impozit sau taxă ecleziastică istorică, specifică Evului Mediu occidental, reprezentând venitul pe primul an al unui beneficiu bisericesc sau al unei parohii nou atribuite, care trebuia plătit direct Scaunului Papal ori episcopului locului. Această obligație financiară structurală a constituit o sursă majoră de venit pentru vistieria pontificală și a generat dispute politice aprinse între monarhiile europene și autoritatea de la Roma.
• Artemon — Prenume masculin rar de origine greacă veche (Artemon), derivat din numele zeiței Artemis sau legat etimologic de termenul elen ce semnifică 'întreg', 'sănătos' ori 'protejat'. În istoria timpurie a creștinismului, numele a fost purtat de Sfântul Artemon, un preot martir din Laodiceea, iar în teologie identifică pe Artemon din Roma, un lider eretic din secolul al III-lea care nega divinitatea preexistentă a lui Hristos. În uzul bisericesc și în onomastica tradițională balcanică, apare sporadic ca un nume de botez arhaic.
• Arvintie — Variantă onomastică arhaică și rară a prenumelui masculin Arvinte, utilizată istoric în mediul ecleziastic și rural din spațiul românesc. Din punct de vedere structural, forma păstrează o influență fonetică de tip slav sau grecesc bizantin, fiind întâlnită în vechile calendare religioase, pomelnice mănăstirești sau hrisoave de donație, reprezentând o dovadă a diversității derivatelor onomastice din epoca medievală.