#executie

• actuator — Dispozitiv sau componentă mecanică, electrică ori hidraulică dintr-un sistem automat care transformă o formă de energie (electrică, pneumatică sau hidraulică) în mișcare fizică controlată. Acest element structural acționează ca un motor de execuție, primind semnale de la o unitate de control pentru a manipula sau ajusta un mecanism în realitate.
• antitehnic — Care contravine normelor tehnice stabilite, regulilor de exploatare a utilajelor sau standardelor industriale de siguranță și eficiență; contrar spiritului ori preciziei tehnice. Se aplică unor procedee greșite, execuții defectuoase în inginerie ori construcții sau unei lipse flagrante de îndemânare și cunoștințe în operarea sistemelor mecanice și tehnologice, având ca efect degradarea echipamentelor sau periclitarea procesului de producție.
• armaș — Dregător istoric din Țările Române (Moldova și Țara Românească) care avea atribuții judiciare și executive majore, fiind însărcinat cu paza închisorilor, îndeplinirea pedepselor corporale sau capitale dictate de domnitor și supravegherea artileriei (a armelor de foc ale oștirii). În sens general, titlul desemna un executor al ordinelor domnești și paznic al securității curții regale.
• arpeggiando — Indicație de execuție muzicală care cere ca notele unui acord să nu fie cântate simultan, ci succesiv, de jos în sus sau de sus în jos, imitând tehnica de ciupire specifică harpei. Spre deosebire de un arpeggio structural, acest termen funcționează ca o directivă stilistică dinamică, impunând fluiditate, finețe și o individualizare clară a fiecărei componente sonore în momentele solistice.
• arpegia — A executa notele unui acord muzical în mod succesiv și distinct, într-o ordine ascendentă sau descendentă, în loc de a le emite simultan. Acțiunea este utilizată frecvent de pianiști, chitariști și harpiști pentru a crea texturi melodice fluide, a fragmenta armonia statică sau a adăuga un efect dinamic și dramatic pieselor muzicale interpretate.
• auto-da-fe — Ceremonie publică solemnă organizată în trecut de Tribunalul Inchiziției (în special în Spania și Portugalia), în cadrul căreia se proclamau și se executau sentințele pronunțate împotriva ereticilor sau a celor acuzați de delicte religioase; prin extensie populară, termenul desemnează supliciul arderii pe rug a condamnaților ori distrugerea prin foc a unor cărți socotite interzise sau periculoase pentru dogmă.