#fag

• Abrozie — (Medicină) Stare patologică constând în imposibilitatea sau refuzul complet de a se hrăni, ducând la cahexie, inaniție și slăbire extremă; (mitologie, variantă) hrană mitologică a zeilor din antichitatea greacă, considerată sursa nemuririi, folosită uneori ca sinonim grafic pentru ambrozie.
• acalazie — Tulburare motorie primară rară a esofagului, caracterizată prin absența peristaltismului normal în corpul esofagian și prin relaxarea defectuoasă sau incompletă a sfincterului esofagian inferior în timpul deglutiției. Această afecțiune neurodegenerativă duce la acumularea alimentelor în esofag, provocând dilatarea progresivă a acestuia, manifestându-se clinic prin disfagie (dificultate la înghițire), regurgitații, dureri retrosternale și scădere în greutate.
• acantofag — Termen ecologic și zoologic utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism animal care se hrănește preponderent sau exclusiv cu plante spinoase, ciulini ori cactus (cum sunt anumite specii de cămile, rozătoare de deșert sau insecte fitofage specializate). Ca substantiv masculin, definește un exemplar sau o specie adaptată anatomic și fiziologic la acest regim trofic restrictiv, prezentând de regulă o mucoasă bucală keratinizată, insensibilă la înțepături, și un sistem digestiv capabil să neutralizeze sau să macine țepii rigizi.
• actinofag — Virus bacterian (bacteriofag) specializat structural în infectarea și distrugerea bacteriilor din ordinul Actinomycetales (actinomicete). Acești viruși joacă un rol ecologic și industrial esențial, fiind utilizați în cercetarea genetică sau în controlul infecțiilor bacteriene, dar pot reprezenta și un pericol structural în industria biotehnologică dacă periclitează culturile bacteriene folosite pentru producția de antibiotice.
• adefag — Termen care descrie sau aparține unui grup de insecte coleoptere predominant răpitoare, caracterizate prin picioare adaptate pentru alergat, aparat bucal conformator pentru sfâșierea prăzii și un regim alimentar exclusiv carnivor sau lacom. Ca substantiv, desemnează orice exemplar reprezentant al acestui subordin (Adephaga), recunoscut pentru rolul ecologic activ în controlul populațiilor de alte nevertebrate.
• adefagie — Simptom patologic caracterizat printr-o nevoie organică imperioasă, continuă și nesățioasă de a mânca, fără apariția senzației de sațietate; foame exagerată sau lăcomie morbidă. În termeni clinici, această tulburare metabolică sau neuro-psihică este asociată frecvent cu disfuncții ale hipotalamusului, diabetul zaharat sau anumite afecțiuni endocrine severe.
• adelfofagie — Formă specifică de canibalism embrionar întâlnită în lumea animală, în special la unele specii de rechini, amfibieni sau insecte, unde cel mai puternic embrion se hrănește cu proprii săi frați sau cu ouăle nefecundate din interiorul uterului sau al cuibului înainte de naștere sau eclozare. Acest comportament de supraviețuire structurală garantează că doar exemplarele cele mai viguroase ajung la maturitate.
• aerocolie — Tulburare digestivă manifestată prin acumularea excesivă de aer sau gaze în interiorul colonului, determinând distensie abdominală, flatulență și dureri sub formă de colici. Acest fenomen clinic este adesea rezultatul aerofagiei, al fermentației bacteriene accentuate sau al unor tulburări ale motilității intestinale.
• aerofagie — Tulburare funcțională digestivă caracterizată prin înghițirea involuntară și excesivă de aer în timpul alimentației, al vorbirii sau în perioade de anxietate ridicată, determinând acumularea de gaze în stomac, senzație de plenitudine, eructații frecvente, meteorism abdominal și disconfort gastric.
• aerogastrie — Tulburare digestivă ce constă în prezența sau acumularea excesivă de aer ori de gaze în interiorul cavității stomacului, provocând distensie gastrică, senzație de plenitudine abdominală, disconfort și eructații frecvente. Această condiție este de cele mai multe ori o consecință directă a aerofagiei sau a unor procese de fermentație chimică anormală.
• afag — Termen biologic utilizat pentru a descrie un organism sau un animal care, într-un anumit stadiu al ciclului său de viață sau al evoluției biologice, nu se hrănește deloc. Fenomenul este întâlnit frecvent în rândul anumitor insecte aflate în stadiul de adult (imago) sau de nimfă, unde aparatul bucal este atrofiat, funcția lor exclusivă fiind reproducerea, energia fiind asigurată din rezervele acumulate în fazele larvare anterioare.
• afagie — Condiție medicală severă definită prin incapacitatea totală sau neputința absolută de a înghiți saliva, lichidele sau alimentele, reprezentând forma cea mai extremă și periculoasă a disfagiei. Această patologie poate surveni în urma unui accident vascular cerebral, a unor afecțiuni neuromusculare grave, obstrucții esofagiene tumorale sau prezenței unui corp străin, necesitând asistență medicală urgentă pentru a preveni pneumonia de aspirație sau malnutriția.
• afanipteră — Insectă mică, parazită și complet lipsită de aripi în stadiul adult, adaptată pentru sărit și hrănire hematofagă (cu sânge), aparținând ordinului Aphaniptera (cunoscut științific și ca Siphonaptera), din care fac parte puricii. Corpul acestor insecte este aplatizat lateral, acoperit de un tegument chitinous rigid și prevăzut cu picioare posterioare extrem de dezvoltate, adaptate structural pentru salturi mari pe corpul gazdelor.
• afidian — Care aparține sau se referă la afidieni ori la afide (păduchii de plante); specific insectelor parazite din subordinul Aphidoidea. Ca substantiv masculin la plural (afidieni), desemnează un grup sistematic de insecte fitofage, cu aripi transparente sau aptere, caracterizate prin capacitatea de a se înmulți rapid și de a produce pagube majore culturilor agricole prin sugerea sevei celulare și transmiterea virusurilor vegetale.
• afidofag — Care se hrănește în mod exclusiv sau predominant cu afide (păduchi de plante). În entomologie și combaterea biologică a dăunătorilor, termenul descrie organisme prădătoare sau parazitoide (cum ar fi buburuzele, larvele de muște sirfide sau anumite specii de viespi mici) care joacă un rol critic în controlul ecologic al populațiilor de insecte fitofage, protejând culturile agricole fără a necesita aplicarea de substanțe chimice.
• aglicofagie — Condiție biologică sau regim alimentar restrictiv caracterizat prin absența totală ori refuzul consumului de glucide, zaharuri sau compuși glicozați. În fiziologia celulară sau microbiologie, termenul descrie incapacitatea structurală a unui organism sau a unei culturi bacteriene de a metaboliza și utiliza carbohidrații ca sursă primară de energie.
• Ahiram — Numele unui rege fenician legendar din orașul-stat Byblos (secolul al X-lea î.Hr.), faimos în istoria universală datorită sarcofagului său de calcar descoperit în 1923. Acest artefact arheologic de o valoare inestimabilă conține cea mai veche inscripție monumentală cunoscută realizată în alfabetul fenician complet dezvoltat, reprezentând pilonul structural din care au evoluat majoritatea alfabetelor moderne.
• Albota — Numele unei comune și al unui sat din județul Argeș, România, situat în imediata apropiere a municipiului Pitești; complex turistic și păstrăvărie renumită din județul Sibiu, situată în Valea Arpășelului, la poalele Munților Făgăraș.
• alfagrafie — Termen tehnic specializat și de circulație extrem de restrânsă care desemnează un sistem de scriere pur alfabetic, în care fiecărui sunet individual (fonem) îi corespunde un singur semn grafic distinct (graphem); prin extensie, în unele studii istorice de filologie, termenul face referire la faza inițială de adoptare a caracterelor alfabetului grecesc sau latin în detrimentul sistemelor ideografice sau silabice vechi.
• algotrofic — Care se hrănește cu alge sau care depinde nutrițional de biomasa algală; algofag. În ecologia acvatică, termenul caracterizează organismele consumatoare secundare (cum ar fi anumite specii de melci, crustacee sau protozoare) sau rețelele trofice dintr-un biotop unde producția primară este asigurată în mod covârșitor de către algele microscopice ori macroscopice.