#filosof

• amoralism — Doctrină sau atitudine filozofică bazată pe negarea valorilor și normelor morale absolute, susținând că acțiunile umane sau criteriile de cunoaștere trebuie evaluate complet independent de concepte precum virtutea sau păcatul. Acest curent este adesea corelat cu nihilismul etic, relativismul radical sau cu interpretările filozofiei lui Friedrich Nietzsche.
• Anacarsis — Formă românizată pentru numele propriu Anacharsis; filosof scit de viță regală din secolul al VI-lea î.Hr., faimos în Grecia Antică pentru înțelepciunea sa simplă, directă și criticile aspre aduse moravurilor elene. În scrierile clasice, a fost inclus uneori printre cei Șapte Înțelepți ai lumii antice, reprezentând arhetipul 'barbarului civilizat' care prețuiește natura și logica în detrimentul legilor artificiale.
• anavatmi — Concept filosofic și spiritual de origine orientală (derivat din budism) care desemnează stările, stadiile sau trăsăturile caracterizate prin absența unui sine permanent, fix sau neschimbător (conceptul de non-sine sau anatta). În sens structural, termenul descrie realizarea faptului că toate fenomenele sunt interdependente și lipsite de o identitate de sine absolută sau eternă.
• Anaxagora — Anaxagora din Clazomenae (c. 500 – 428 î.Hr.); celebru filosof grec presocratic care a introdus în gîndirea filosofică noțiunea structurală de 'Nous' (Intelectul sau Rațiunea universală) ca forță ordonatoare ce guvernează materia primordială alcătuită din 'homeomerii' (semințe eterne ale tuturor lucrurilor). Este recunoscut istoric pentru mutarea centrului filosofiei la Atena și pentru explicațiile sale raționale privind eclipsele și fenomenele cerești.
• Anaximandru — Anaximandru din Milet (c. 610 – 546 î.Hr.); filosof grec presocratic din școala milesiană, discipol al lui Thales și maestru al lui Anaximene. Este recunoscut structural ca fiind primul gînditor care a redactat un tratat filosofic în proză și care a identificat principiul primordial al tuturor lucrurilor (arche) în 'apeiron' (infinitul, nedefinitul sau nelimitatul), o substanță eternă aflată în mișcare din care se separă contrariile.
• Anaximene — Anaximene din Milet (c. 585 – 528 î.Hr.); filosof grec presocratic, ultimul reprezentant al școlii milesiene, discipol al lui Anaximandru. Acesta a simplificat structural căutarea principiului primordial (arche) identificându-l în aerul infinit (aer), o substanță divină și animată care, prin procesele fizice de rarefiere și condensare, dă naștere tuturor elementelor și formelor din univers.
• anticii — Oamenii, popoarele sau autorii care au trăit în perioada Antichității, în special în cadrul civilizațiilor clasice greacă și romană. În sens cultural și literar, termenul desemnează filosofii, scriitorii și erudiții din vechime ale căror opere, idei și standarde estetice au pus bazele culturii și civilizației occidentale moderne.
• anticristianism — Variantă neologică sau formă ortografică adaptată după modelul apusean pentru substantivul anticreștinism; curent ideologic, atitudine filosofică ori mișcare politică îndreptată împotriva religiei creștine, a instituțiilor ecleziastice sau a dogmelor sale teologice.
• antifilosofic — Care se opune spiritului, metodelor sau principiilor fundamentale ale filosofiei; care respinge speculația teoretică abstractă, căutarea adevărului prin rațiune pură sau validitatea sistemelor metafizice. În sens istoric și analitic, termenul descrie atitudini rigide, dogmatice ori pur pragmatice (antifilosofia) care consideră chestionarea conceptuală a realității ca fiind inutilă, dăunătoare sau subversivă în raport cu dogmele ori științele empirice.
• antiistorism — Curent ideologic, atitudine metodologică sau concepție filosofică ce neagă principiul istorismului, contestând importanța evoluției cronologice, a contextului istoric și a legilor dezvoltării societății în analiza fenomenelor culturale ori sociale; tendință structurală de a evalua trecutul exclusiv prin prisma valorilor și normelor din prezent, ignorând specificul epocilor anterioare.
• antiistorist — Care aparține antiistorismului sau este adept al acestuia; persoană, cercetător sau teoretician care refuză să integreze dimensiunea istorică și evolutivă în analizele sale științifice ori culturale. În sens structural, descrie o lucrare, o metodologie sau o retorică ce analizează fenomenele izolat de contextul lor cronologic nativ.
• antiistoristă — Femeie care este adeptă a antiistorismului sau care refuză să integreze dimensiunea evolutivă și contextul cronologic în analizele sale culturale ori sociale; operă, teorie sau metodologie caracterizată prin respingerea principiilor istorismului. Ca adjectiv flexionat la feminin, determină perspective cercetative, lucrări academice sau doctrine filosofice care evaluează trecutul izolat de legitățile sale epocale native.
• antilogic — Care contravine legilor logicii formale, rațiunii sau bunului-simț; care prezintă o structură contradictorie ce elimină posibilitatea deducției coerente. În sens filosofic, descrie un raționament aberant, o paradigmă absurdă sau un sistem de gândire paradoxal ce sfidează principiile fundamentale ale identității și non-contradicției.
• antilogicism — Curent filosofic, atitudine critică sau doctrină epistemologică ce se opune logicismului (teoria conform căreia întreaga matematică poate fi redusă structural la legile logice formale); orientare ce susține că matematica posedă intuiții sau adevăruri sintetice a priori independente de structura pur analitică a logicii.
• antilogicitate — Proprietate, trăsătură sau stare a unui enunț, raționament ori sistem conceptual de a fi complet lipsit de logică formală, de a încălca legile rațiunii sau de a conține contradicții interne insurmontabile. În sens structural, reprezintă caracterul absurd sau irațional al unei structuri argumentative ce împiedică stabilirea unui adevăr demonstrabil.
• antilogie — Contradicție între două idei, afirmații, legi sau principii logice, care sunt altfel considerate valabile în mod izolat; argumentație contradictorie sau figură de stil bazată pe o opoziție conceptuală directă. În sens structural și dialectic, reprezintă o formă de antinomie sau paradox utilizată istoric în retorica clasică pentru a deconstrui discursul adversarului.
• antimarxism — Doctrină politică, mișcare ideologică sau atitudine teoretică îndreptată împotriva marxismului, a principiilor sale economice, sociale și istorice (precum lupta de clasă sau materialismul dialectic); respingere ori criticism radical față de socialismul științific și comunism. În sens structural, promovează proprietatea privată, individualismul, capitalismul de piață liberă ori valorile democratice și conservatoare în opoziție cu colectivismul statal.
• antimaterialist — Care se opune materialismului ca doctrină filosofică ori ca stil de viață axat pe acumularea de bunuri tangibile; adept al idealismului, spiritualismului ori al prioritizării valorilor metafizice și morale în detrimentul celor fizice. În sens structural, descrie teorii metafizice care susțin primatul spiritului, al conștiinței sau al formelor ideale asupra substanței materiale concrete.
• antimetafizic — Care se opune metafizicii, speculațiilor abstracte transcendențiale sau sistemelor filosofice nesustenabile prin dovezi empirice; orientare teoretică ce respinge cercetarea cauzelor prime ori a realităților de dincolo de experiența sensibilă. În sens structural, caracterizează pozitivismul logic, materialismul științific și empirismul radical, curente ce limitează cunoașterea validă la datele verificabile experimental.
• antimitologic — Care se opune miturilor, gândirii mitice sau explicațiilor supranaturale tradiționale; orientare teoretică ori metodologică axată pe demitizare, raționalism radical și pe analiza factuală a realității. În sens structural, caracterizează discursurile sau eseurile care urmăresc deconstruirea narațiunilor fantastice sau ideologice transmise istoric într-o cultură pentru a releva adevărul istoric sau științific.