#hematologie

• Abbasi — Sindromul Abbasi reprezintă o denumire eponimică rară întâlnită în rapoartele de genetică medicală și hematologie, asociată cu descrierea unor cazuri familiale specifice de anemie congenitală sau tulburări de stocare a fierului, documentate în studii clinice din Orientul Mijlociu.
• abo — Sistem major de clasificare a grupelor sanguine umane (A, B, AB și O), determinat genetic de prezența sau absența unor antigene specifice (aglutinogene) pe suprafața hematiilor și a unor anticorpi (aglutinine) în plasmă. În lexiconul medical modern, termenul funcționează ca un substantiv propriu invariabil utilizat pentru identificarea compatibilității transfuzionale.
• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• adenogramă — Rezultatul scris, reprezentarea grafică sau interpretarea microscopică cantitativă și calitativă a celulelor obținute prin puncția aspirativă a unui ganglion limfatic ori a unei glande. Această investigație structurală de laborator (cunoscută și ca limfadenogramă) stabilește raportul procentual dintre diferitele tipuri celulare (limfocite, neurofile, histiocite) pentru a diferenția o reacție inflamatorie de o proliferare malignă.
• adenopatie — Afecțiune sau manifestare clinică caracterizată prin mărirea patologică de volum, modificarea consistenței sau sensibilității ganglionilor limfatici. Acest fenomen structural reprezintă un semnal de alarmă al organismului, survenind ca reacție la o infecție locală sau generalizată (virală, bacteriană, fungică), în cadrul bolilor autoimune sau ca indicator direct al unei proliferări tumorale maligne primare ori metastatice.
• aglobulie — Scădere accentuată sau absență totală a globulelor roșii (eritrocitelor) din sânge, reprezentând o formă severă și critică de anemie structurală. Această afecțiune hematologică perturbă grav capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către țesuturile biologice, fiind adesea cauzată de o disfuncție severă a măduvei osoase hematopoietice.
• aglutina — A (se) strânge, a (se) uni sau a (se) aglomera în grupuri compacte ori în cheaguri. În imunologie și hematologie, se referă la procesul biochimic prin care celulele (cum ar fi eritrocitele sau bacteriile) se alipesc sub acțiunea anticorpilor specifici, iar în lingvistică descrie acțiunea de a atașa afixe invariabile la rădăcina unui cuvânt pentru a exprima categorii gramaticale.
• aglutinare — Acțiunea de a (se) aglutina și rezultatul ei; alipire, unire sau îngrămădire a unor particule suspendate. În imunologie, reprezintă reacția specifică prin care anticorpii determină gruparea în cheaguri a bacteriilor sau eritrocitelor, iar în lingvistică reprezintă sudarea morfemelor lexicale și gramaticale într-un singur cuvânt.
• aglutinat — La sensul adjectival și participial, care a fost supus procesului de aglutinare; celule, bacterii sau particule strâns unite, alipite ori grupate în cheaguri sub acțiunea unui agent biochimic specific. În lingvistică, descrie elemente sau cuvinte formate prin sudarea unor afixe invariabile. Ca substantiv neutru, reprezintă produsul sau masa compactă rezultată în urma acestui proces de alipire structurală.
• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• aglutino — Element de compunere savant, derivat din latina științifică, utilizat ca prim termen în cuvintele compuse din domeniul medical, hematologic sau biologic. Are semnificația structurală de 'referitor la aglutinare', 'liant' sau 'aglutinină', servind la formarea numelor de procese ori compuși biochimici.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• aglutinoscop — Dispozitiv sau instrument optic de laborator utilizat pentru examinarea, amplificarea vizuală și determinarea precisă a reacțiilor de aglutinare macroscopice sau microscopice fine. Acesta facilitează citirea rapidă a rezultatelor în testele de hemaglutinare, imunologie sau microbiologie, permițând observarea flocoanelor celulare abia sesizabile.
• agranulocit — Tip de leucocit (celulă albă din sânge) caracterizat prin absența granulațiilor specifice din citoplasmă și printr-un nucleu simplu, neafectat de lobulație; include limfocitele și monocitele, având un rol fundamental în răspunsul imun adaptativ și în fagocitarea agenților patogeni invadatori.
• agranulocitar — Care aparține agranulocitelor sau agranulocitozei, privitor la leucocitele fără granulații specifice din citoplasmă sau la stările patologice marcate de dispariția polimorfonuclearelor din sânge; descrie fenomene celulare, reacții imunitare ori sindroame clinice asociate cu evoluția acestor linii hematologice.
• agranulocitoză — Condiție patologică acută și severă caracterizată prin prăbușirea dramatică sau dispariția aproape completă a granulocitelor (în special a neutrofilelor) din sângele periferic, scăzând sub 500 pe microlitru. Această afecțiune, adesea de origine medicamentoasă, toxică sau imună, distruge bariera de apărare a organismului, expunând pacientul la infecții bacteriene și fungice masive, cu risc vital ridicat.
• aletocit — Un termen științific extrem de specializat sau neologism utilizat în biologia celulară experimentală pentru a descrie o celulă sangvină ipotetică ori modificată structural, aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare sau lipsită de granulații specifice. În sens academic extins, poate face referire la o componentă citoplasmatică analizată în medii de cultură controlate.