#leziune

• abătătură — Termen arhaic sau regional utilizat în medicina populară românească pentru a descrie o leziune traumatică superficială, o vânătaie (ecchimoză), o bătătura inflamată sau o excoriație produsă prin frecare, lovire sau compresiune prelungită asupra țesuturilor moi. În rapoartele medicale vechi sau în expertizele medico-legale rurale, cuvântul servea drept descriptor empiric pentru traumatismele minore ale tegumentului sau pentru edemele localizate apărute în urma purtării unui echipament de lucru necorespunzător.
• acalculie — Deficit neurologic clinic sau neuropsihologic caracterizat prin pierderea dobândită a capacității de a efectua operații aritmetice simple sau de a înțelege conceptele matematice fundamentale, survenit în urma unei leziuni cerebrale organice (afectând de regulă lobul parietal stâng). Spre deosebire de discalculie, care este o tulburare de dezvoltare congenitală, acalculia reprezintă o perturbare cognitivă secundară unui traumatism, accident vascular cerebral sau proces neurodegenerativ.
• acromatognozie — Tulburare neurologică rară (gnozică) caracterizată prin incapacitatea pacientului de a recunoaște, identifica sau numi culorile, deși sistemul său vizual periferic, retina și nervul optic sunt intacte structural. Această afecțiune este provocată de obicei de leziuni localizate în cortexul cerebral occipito-temporal (aria vizuală asociativă) și se manifestă adesea în cadrul agnoziei vizuale.
• actinopatie — Termen medical structural utilizat pentru a defini orice stare patologică, leziune cutanată ori afecțiune organică determinată direct de expunerea prelungită, accidentală sau terapeutică la radiații luminoase, raze ultraviolete ori radiații ionizante (raze X și gama). Actinopatia include afecțiuni variind de la radiodermite acute și arsuri solare severe până la modificări degenerative celulare profunde sau cataractă actinică induse de fluxurile radiante agresive.
• aftoid — Care prezintă caracteristicile unei afte sau seamănă structural și morfologic cu o aftă; termen clinic utilizat pentru a descrie o ulcerație superficială, dureroasă, de dimensiuni mici, localizată la nivelul mucoasei bucale sau digestive, înconjurată de un halou eritematos inflamator.
• aftos — Care este de natura aftelor, caracterizat prin prezența aftelor sau referitor la acestea; clinic, descrie o stare patologică ori o manifestare inflamatorie localizată la nivelul mucoasei bucale, caracterizată prin ulcerații dureroase de mici dimensiuni.
• agnozie — Tulburare neuropsihologică severă caracterizată prin pierderea capacității de a recunoaște sau de a identifica obiecte, persoane, sunete, forme ori mirosuri cunoscute anterior, în absența unor deficiențe ale organelor de simț periferice sau ale funcțiilor intelectuale generale. Această condiție este cauzată, din punct de vedere structural, de leziuni localizate la nivelul cortexului cerebral asociativ sau al căilor de conexiune interemisferică.
• agrafie — Tulburare neuropsihologică severă caracterizată prin pierderea parțială sau totală a capacității de a exprima ideile prin scris, survenită în urma unei leziuni cerebrale dobândite la nivelul emisferei dominante, în absența unor paralizii motorii ale mâinii sau a unor deficiențe intelectuale globale. Această afecțiune alterează structural mecanismele corticale de codificare grafică a limbajului, putând să apară izolat sau asociată cu afazia ori alexia.
• agramatism — Tulburare neuropsihologică de limbaj, specifică anumitor tipuri de afazie (în special afazia Broca), caracterizată prin incapacitatea pacientului de a construi fraze corecte din punct de vedere sintactic și morfologic. Persoana afectată tinde să vorbească eliptic, eliminând cuvintele funcționale precum prepozițiile, conjuncțiile și articolele, utilizând verbele la infinitiv sau substantivele la cazurile de bază, generând un stil telegrafic de comunicare.
• alexic — Care se referă la alexie, care aparține alexiei sau care este afectat de această tulburare neurologică; persoană care a pierdut capacitatea de a citi și de a decodifica limbajul scris în urma unei leziuni cerebrale corticale. În semiologia medicală, termenul caracterizează comportamentul cognitiv sau deficitele specifice din cadrul unui sindrom afazic complex, unde recunoașterea semnelor grafice simbolice este complet compromisă.
• alexică — Forma de feminin pentru alexic, desemnând o pacientă sau o persoană de gen feminin afectată de alexie (pierderea capacității de a citi din cauza unei leziuni cerebrale); de asemenea, califică o manifestare, o tulburare sau o stare patologică ce prezintă caracteristicile alexiei, fiind marcată de imposibilitatea decodificării semnelor grafice scrise.
• alexie — Tulburare neurologică severă caracterizată prin pierderea totală sau parțială a capacității de a citi și de a înțelege limbajul scris, cauzată de o leziune dobândită la nivelul structurilor cerebrale implicate în procesarea vizual-lingvistică (în special în lobul parietal sau occipital stâng). Spre deosebire de analfabetism, afecțiunea survine la persoane care posedau anterior abilitatea de a citi, iar spre deosebire de dislexie, este o condiție dobândită, nu o tulburare de dezvoltare.
• alezie — Termen medical de specialitate extrem de rar utilizat pentru a descrie incapacitatea patologică sau dificultatea severă de a citi sau de a înțelege textul scris, corelată adesea conceptual cu alexia sau agrafia; prin extensie, în unele lucrări vechi de psihopatologie, termenul indică o tulburare neurologică focală rezultată în urma unei leziuni cerebrale în lobul parietal sau occipital stâng, afectând procesarea simbolică a semnelor grafice fără a altera acuitatea vizuală.
• angiocheratom — Leziune cutanată benignă caracterizată histologic prin dilatația marcată a vaselor capilare din dermul superficial, însoțită de o hiperkeratoză reactivă (îngroșarea stratului cornos) a epidermului supraiacent. Manifestată clinic sub forma unor papule mici, dure, de culoare roșu-violaceu sau negricioasă, această formațiune structurală poate apărea izolat, în grupuri localizate sau ca manifestare sistemică în boli metabolice genetice rar întâlnite, cum este boala Fabry.
• angiolupoid — Formă clinică rară de sarcoidoză cutanată (cunoscută structural și sub numele de angiolupoidul Brocq-Pautrier), caracterizată prin apariția unor plăci sau noduli infiltrați, binedefiniți, de culoare roșu-violaceu sau brună, localizați de regulă pe piramida nazală ori unghiul intern al ochiului. Histologic, această leziune se distinge prin asocierea infiltratului granulomatos sarcoidic tipic (tuberculoid) cu o componentă intensă de neoangiogeneză și ectazii vasculare capilare pronunțate.
• antracoid — Care seamănă cu cărbunele, care are aspectul, culoarea ori structura unei pustule de cărbune (antrax) sau prezintă caracteristicile fizice exterioare ale antracitului. În sens medical clinic, descrie o leziune cutanată, o ulcerație neagră ori o reacție dermatologică severă care, prin configurarea sa geometrică și nuanța necrotică centrală, imită parțial evoluția structurală a unei infecții antracice patogene, fără a fi însă provocată direct de bacilul respectiv.
• apractoagnozie — Sindrom neuropsihologic complex caracterizat prin coexistența apraxiei (incapacitatea de a executa mișcări coordonate și intenționate) și a agnoziei (incapacitatea de a recunoaște stimuli senzoriali, obiecte sau scheme spațiale), deși funcțiile motorii și senzoriale elementare sunt intacte. Acest fenomen structural este determinat de obicei de leziuni focale localizate în lobul parietal nedominant (drept) al scoarței cerebrale, afectând grav orientarea spațială și schemele corporale.
• apractofagie — Tulburare neuropsihologică severă, considerată o formă specifică de apraxie de utilizare, manifestată prin pierderea capacității de a executa secvențele motorii coordinate necesare pentru hrănire (cum ar fi mestecatul, manipularea tacâmurilor sau ducerea alimentelor la gură), deși reflexele elementare de deglutiție și funcțiile musculare sunt intacte. Acest fenomen structural este asociat de obicei cu leziuni extinse ale lobului frontal sau parietal.
• apraxic — Care suferă de apraxie sau care aparține apraxiei; persoană afectată de pierderea capacității de a executa mișcări voluntare coordonate și orientate spre un scop, deși funcțiile motorii și senzoriale de bază sunt intacte. În sens clinic structural, termenul descrie manifestările clinice, comportamentele sau leziunile cerebrale asociate cu incapacitatea de planificare și secvențiere a schemelor de mișcare.
• apraxică — Forma de feminin a adjectivului apraxic, utilizată adesea pentru a descrie o manifestare clinică, o tulburare sau o componentă structurală a comportamentului motor afectată de apraxie. Ca substantiv, desemnează o pacientă care prezintă incapacitatea patologică de a planifica, organiza și executa mișcări voluntare coordonate, deși funcțiile musculare și senzoriale de bază rămân complet funcționale.