#paraziti

• abărlău — Termen din medicina populară românească sau fitoterapia arhaică utilizat regional pentru a denumi extracte, infuzii concentrate sau soluții empirice preparate din plante cu efecte purgative puternice, vomitive sau ușor toxice. În vechile practici empirice din sate, aceste amestecuri curative erau folosite pentru 'curățarea sângelui' sau eliminarea paraziților intestinali, intoxicațiile accidentale cu abărlău fiind frecvent documentate în rapoartele medicilor de plasă din secolele trecute.
• acari — Forma de plural a substantivului acar. Desemnează mai mulți lucrători feroviari responsabili cu manevrarea acelor de macaz dintr-o stație de cale ferată. În mod secundar și colocvial (provenit din jargonul științific tradus eronat), termenul este uneori utilizat greșit pentru a face referire la acarieni (ordinul Acari), mici arahnide microscopice parazite sau saprofite (cum sunt căpușele sau acarienii de praf).
• acariform — Care are forma, aspectul sau structura caracteristică unui acarian. În taxonomia ierarhică a artropodelor, termenul definește adesea organismele din supraordinul Acariformes, cel mai vast și diversificat grup de acarieni, remarcabili prin segmentarea distinctă a corpului (proterosoma și hysterosoma) și trăsăturile morfologice specifice ale aparatului bucal și picioarelor.
• acariocecidie — Formațiune tumorală sau g茧ă anormală (cecidie) apărută pe organele vegetative ale unei plante (frunze, tulpini, muguri), dezvoltată ca o reacție hiperplazică și hipertrofică a țesuturilor vegetale în urma atacului, înțepăturilor sau secrețiilor salivare produse de acarieni fitofagi (în special cei din familia Eriophyidae). Aceste structuri oferă paraziților adăpost împotriva intemperiilor și prădătorilor, precum și o sursă bogată de hrană.
• afanobionte — Denumire sistematică arhaică sau neologistică utilizată în anumite clasificări biologice evolutive pentru a grupa virusurile și alte entități infecto-contagioase submicroscopice, caracterizate prin absența unei structuri celulare proprii și imposibilitatea de a se replica în afara unei celule gazde vii. Termenul scoate în evidență natura lor ascunsă, invizibilă la microscopul optic convențional, și dependența absolută de mecanismele biochimice ale organismului parazitat.
• afidide — Denumire științifică românizată pentru familia Aphididae, ce cuprinde marea majoritate a păduchilor de plante (afide). Membrii acestei familii taxonomice de insecte hemiptere sunt caracterizați prin corpuri globuloase, adesea prevăzute cu sifonule posterioare prin care secretă substanțe de apărare, și printr-un mod de viață parazitar pe diverse specii de plante, reprezentând un factor de risc major în agricultură și silvicultură.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• amibocid — Variantă ortografică pentru termenul 'amibicid'; substanță chimică sau agent medicamentos cu structură moleculară specifică capabilă să distrugă amibele și paraziții unicelulari încorporați în țesuturile umane sau animale. Acest tip de compus acționează prin inhibarea căilor metabolice vitale ale protozoarelor.
• amoebicid — Care distruge amoebele (amibele), în special specia Entamoeba histolytica, responsabilă de apariția dizenteriei amibiene; medicament, substanță chimică sau agent terapeutic utilizat pentru distrugerea acestor protozoare parazite. În farmacologie, substanțele se împart în amoebicide luminale (active în intestin) și tisulare (active în ficat sau alte organe).
• androtropie — Fenomen biologic, orientare comportamentală sau dinamică ecologică caracterizată prin atracția, orientarea structurală sau migrarea selectivă a unor organisme, paraziți sau vectori biologici spre indivizi sau gazde de sex masculin. În psihologia experimentală rar, conceptul descrie o tendință de orientare a atenției sau interesului afectiv către elemente asociate masculinității.
• antimalaric — Care previne, combate, distruge sau vindecă malaria; medicament (cum sunt chinina, clorochina sau artemisininul) utilizat în profilaxia și terapia infecțiilor parazitare provocate de protozoarele din genul Plasmodium, transmise prin înțepătura de țânțar Anopheles. În sens clinic, intervine structural prin blocarea ciclului de replicare a parazitului în eritrocite sau în celulele hepatice.
• antiparazit — Care distruge, combate ori previne dezvoltarea organismelor parazitare; de asemenea, în sens tehnic, dispozitiv sau ecran structural conceput pentru a elimina perturbațiile electromagnetice dintr-un circuit electric ori dintr-o recepție radio. Acest element dual garantează protecția biologică în organism sau stabilitatea semnalelor utile în rețelele de comunicații de precizie.
• antiste — Denumire istorică sau regională atribuită unui grup de insecte parazite sau dăunătoare, utilizată în trecut în unele tratate vernaculare de zoologie sau în dicționarele medicale populare. În context structural și etimologic, termenul făcea referire la organisme nevertebrate minuscule ale căror caracteristici biologice erau corelate cu distrugerea țesuturilor vegetale sau iritarea epidermei la animale.
• ascaridioză — O boală parazitară infecțioasă, răspândită la om și la animale, provocată de infestarea cu viermi cilindrici din genul Ascaridia sau Ascaris. Această afecțiune parazitară se dezvoltă cu precădere la nivelul intestinului subțire, unde prezența paraziților determină tulburări digestive severe, dureri abdominale acute, stări de subnutriție și reacții alergice din cauza toxinelor eliberate.
• ascaris — Gen de viermi nematozi paraziți cilindrici de dimensiuni mari, din familia Ascarididae, care populează în faza adultă intestinul subțire al omului și al altor mamifere. Specia tipică și cea mai cunoscută este Ascaris lumbricoides, agentul etiologic al ascariozei, un organism parazitar structural adaptat la mediul enteric, capabil să provoace tulburări digestive, respiratorii și nutriționale severe în lipsa unui tratament adecvat.
• autoinfestație — Proces clinic și epidemiologic prin care un organism gazdă se reinfestează singur cu ouăle, larvele sau formele adulte ale unui parazit pe care îl adăpostește deja, de obicei prin transfer mecanic direct (mâini murdare, circuit fecal-oral) sau prin migrarea internă a paraziților fără a mai părăsi corpul. Fenomenul determină o perpetuare cronică a parazitozei, îngreunând vindecarea spontană în absența unui tratament strict și a unor măsuri igienice riguroase.