#placare
- alămi — Variantă fonetică regională sau tehnică secundară pentru verbul a lămi (sau a lămâi în metalurgie); acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect din fier, oțel ori fontă cu un strat subțire și uniform de alamă, prin electroliză sau prin imersie în aliaj topit, cu scopul de a-i asigura o protecție eficientă împotriva coroziunii și un aspect estetic strălucitor.
- alămire — Acțiunea de a alămi (sau a lămi) și rezultatul ei; proces tehnologic de acoperire a suprafeței unui obiect metalic (de obicei din oțel, fier sau fontă) cu un strat subțire, uniform și aderent de alamă. Acest tratament se realizează prin metode electrolitice (galvanizare) sau termice, având scopul de a proteja materialul de bază împotriva coroziunii și de a-i conferi un aspect estetic deosebit, similar cu aurul.
- alămuire — Variantă fonetică regională sau tehnică secundară pentru alămire; acțiunea de a alămui (sau a alămi) și rezultatul ei, constând în procesul meșteșugăresc sau industrial de acoperire a unui obiect din oțel, fier ori fontă cu un strat subțire și uniform de alamă pentru a-i asigura protecție anticorozivă și un finisaj estetic galben-auriu. În anumite contexte dialectale din sudul țării, termenul poate reprezenta și o acțiune derivată metaforic din verbul a lămâi, făcând referire la acrirea unui preparat culinar.
- arămare — Acțiunea de a arăma și rezultatul ei; procesul tehnologic sau meșteșugăresc de acoperire, placare ori suflare a unui obiect cu un strat subțire de aramă (cupru) pentru protecție sau ornamentare. În sens figurat, reprezintă dobândirea unei nuanțe roșiatice-brune de către frunze, fructe sau pielea expusă la soare.
- arămui — A prelucra sau a finisa obiectele din aramă (cupru) prin lovire, șlefuire ori tratamente termice specifice; a placa sau a sufla o suprafață cu un strat subțire de cupru pentru a-i conferi rezistență ori reflexe estetice. Termenul reprezintă o variantă meșteșugărească rară, paralelă cu verbele 'arăma' și 'arămi'.
- arămuire — Acțiunea de a arămui și rezultatul ei; procesul meșteșugăresc de tratare, finisare, placare sau suflare a unui obiect cu un strat protector de aramă (cupru). Reprezintă un substantiv provenit dintr-un infinitiv lung rar, specific inventarelor tehnice și condicilor de breaslă din regiunile cu tradiție în cazangerie.
- ardezie — Rocă metamorfică omogenă, cu granulație fină, formată prin metamorfismul de grad scăzut al argilelor sau al roicilor sedimentare pelitice sub acțiunea presiunii tectonice. Caracteristica sa structurală fundamentală este clivajul perfect (ardeziozitate), care permite despicarea cu ușurință în foi subțiri, impermeabile și rezistente, fiind utilizată pe scară largă în construcții ca material de elită pentru acoperișuri, placări de fațade, pardoseli sau, istoric, la fabricarea tăblițelor de scris.
- arginta — A acoperi suprafața unui obiect confecționat dintr-un metal comun (precum cupru, alamă sau oțel) ori din sticlă cu un strat subțire și protector de argint metalic, utilizând metode galvanice, chimice sau prin evaporare termică; prin extensie și în sens figurat, a conferi reflexe albe-strălucitoare, sidefate sau selenare unui element din natură, precum firelor de păr sau apelor înnorate.
- arginteală — Termen regional sau arhaic utilizat în trecut pentru a desemna acțiunea de a arginta (placa sau acoperi cu un strat de argint) și rezultatul ei; de asemenea, poate indica substanța, amestecul chimic ori soluția lichidă folosită de meșterii giuvaergii sau argintari pentru a imprima o strălucire argintie metalelor comune. În sens figurat popular, cuvântul descrie poleiala, sclipirea curată a zăpezii sau reflexia lunii pe suprafața apei.
- argintui — A acoperi suprafața unui obiect cu un strat subțire de argint metalic (prin mijloace galvanice sau chimice); a arginta. În limbajul poetic, literar sau descriptiv, termenul semnifică acțiunea de a conferi sclipiri albe, sidefate, metalice ori selenare unui element din natură sau, în formă reflexivă, acțiunea firelor de păr de a deveni cărunte sau albite de bătrânețe.
- argintuitor — Persoană sau meșter specializat în tehnica argintării, respectiv în acoperirea metalelor comune cu un strat fin de argint prin metode galvanice, chimice sau mecanice; ca adjectiv, descrie un factor, o substanță ori un dispozitiv utilizat în procesul de placare argentică. În sens industrial modern, termenul se referă la operatorul de galvanizare care gestionează băile electrolitice și controlează grosimea depunerii metalului prețios pe diverse piese sau circuite.