#rationalism

• adogmatic — Care nu este dogmatic; care respinge dogmele, ideile preconcepute, doctrinele rigide sau adevărurile impuse ca absolute fără o demonstrație rațională; caracterizat prin libertate deplină de gândire, flexibilitate intelectuală și deschidere către analiză critică. În filozofie, definește o atitudine sceptică sau antidogmatică ce promovează cercetarea continuă și reevaluarea constantă a principiilor.
• adogmatică — Care nu acceptă sau nu se ghidează după dogme, doctrine rigide ori adevăruri absolute impuse fără demonstrație rațională; caracterizată prin flexibilitate intelectuală, deschidere critică și libertate deplină de gândire. Reprezintă forma de feminin a adjectivului 'adogmatic', utilizată de obicei în acord cu substative precum metodă, gândire, abordare sau viziune filozofică.
• adogmatism — Atitudine filozofică, doctrină sau orientare intelectuală care respinge dogmatismul, contestând valabilitatea dogmelor și a principiilor impuse ca absolute, imobile ori infailibile. Structural, adogmatismul promovează scepticismul constructiv, relativismul epistemic, spiritul critic și revizuirea permanentă a cunoștințelor în funcție de noile descoperiri științifice și raționale.
• alogism — Atitudine filozofică, curent sau procedeu artistic care neagă rolul gândirii logice și al rațiunii în cunoaștere, considerând că adevărul absolut poate fi abordat doar prin intuiție, credință sau trăire mistică. În avangarda literară (cum ar fi dadaismul sau suprarealismul), reprezintă o tehnică intenționată de spargere a conexiunilor sintactice și logice firești pentru a elibera subconștientul.
• antimitologic — Care se opune miturilor, gândirii mitice sau explicațiilor supranaturale tradiționale; orientare teoretică ori metodologică axată pe demitizare, raționalism radical și pe analiza factuală a realității. În sens structural, caracterizează discursurile sau eseurile care urmăresc deconstruirea narațiunilor fantastice sau ideologice transmise istoric într-o cultură pentru a releva adevărul istoric sau științific.
• antirațional — Care se opune rațiunii, logicii sau principiilor gândirii raționale; contrar bunului simț logic ori metodelor de cunoaștere bazate pe dovezi și argumentare deductivă. În sens filozofic, termenul caracterizează doctrinele sau curentele (precum iraționalismul sau misticismul radical) care consideră că rațiunea este limitată ori incapabilă să cuprindă adevărul absolut, punând accentul pe intuiție, impuls, credință oarbă sau trăire mistică.
• antiraționalism — Curent filozofic sau atitudine teoretică ce respinge raționalismul, contestând primatul rațiunii ca instrument suprem de cunoaștere și înțelegere a realității. Această doctrină epistemologică susține că intelectul pur și deducția logică sunt limitate, dogmatice sau incapabile să pătrundă esența existenței, acordând prioritate absolută intuiției, experienței mistice, credinței religioase ori impulsurilor vitale și instinctuale ale ființei umane.
• antiraționalistă — Forma de feminin pentru antiraționalist; femeie, lucrare sau orientare teoretică ce manifestă opoziție față de raționalismul dogmatic și contestă primatul logicii formale ca unică cale de cunoaștere. În contextul analizelor filozofice, descrie o perspectivă epistemologică sau o poziție intelectuală care pune accent pe intuiție, trăire interioară, credință ori instinct în defavoarea modelelor matematice reci.
• antiștiințific — Care se opune științei, metodei științifice sau spiritului riguros de cercetare bazat pe dovezi empirice, logică și experiment. Termenul caracterizează teorii, doctrine, credințe sau manifestări dogmatice care resping validitatea legilor naturii demonstrate, propagă superstiții ori dezinformări și neagă progresul rațional în favoarea unor explicații mistice, pseudoștiințifice sau ideologice.
• apolinism — Atitudine estetică, filozofică sau existențială caracterizată prin adoptarea exclusivă a spiritului apolinic; predilecția structurală pentru armonie, proporție, rigoare rațională și control emoțional în artă și viață. Conceptul desemnează sistemul de valori care plasează frumusețea formală arhitecturală mai presus de trăirile instinctuale sau pasionale.
• apologetică — Ramură a teologiei sistematice care se ocupă cu apărarea rațională și justificarea logică a dogmelor unei credințe religioase în fața obiecțiilor, criticilor sau atacurilor din partea altor religii ori sisteme filozofice sceptice. În sens istoric, reprezintă disciplina care utilizează instrumente dialectice pentru a demonstra armonia dintre revelația divină și rațiunea umană.
• apriorism — Doctrină filozofică sau orientare epistemologică (specifică în mod deosebit idealismului german și cartezianismului) care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii umane sunt înnăscute ori independente de experiența senzorială, fiind structurate exclusiv prin rațiunea pură anterioară oricărei cercetări empirice.
• apriorist — Persoană care aderă la principiile apriorismului sau care susține că elementele fundamentale ale cunoașterii sunt independente de experiența senzorială. Ca adjectiv, descrie un sistem filozofic, un raționament ori o atitudine intelectuală bazată exclusiv pe cadre mentale prestabilite și speculații pur deductive, fără o fundamentare empirică.
• aprioristă — Forma de feminin a termenului 'apriorist', desemnând o femeie care susține postulatele apriorismului sau o structură logică, o doctrină ori o viziune științifică ce tinde să excludă rolul central al experimentului direct, bazându-se pe cadre speculative deduse anterior oricărei cercetări empirice.
• aprioristic — Care are un caracter aprioric, care se bazează pe postulate stabilite independent de experiență sau care decurge din acestea prin deducție pură. În sens curent, descrie o abordare, o teorie sau o judecată dogmatică și preconcepută, formulată înainte de o cercetare directă sau o verificare amănunțită a faptelor reale.
• aprioritate — Însușirea, calitatea sau starea de a fi apriori ori aprioric; independență absolută a unor cadre mentale, concepte sau categorii logice față de orice formă de experiență senzorială ori empirică. În gnoseologia clasică, definește prioritatea logică și structurală a rațiunii pure în organizarea cunoașterii.
• ateism — Curent de gândire sau poziție filozofică caracterizată prin absența credinței în existența divinității, sau prin negarea explicită și argumentată a lui Dumnezeu și a oricăror forțe supranaturale. Spre deosebire de agnosticism (care consideră divinitatea necunoscută sau incognoscibilă), ateismul se fundamentează structural pe raționalism, materialism științific și pe explicarea universului prin legi naturale verificabile empiric.
• avempace — Formă de scriere cu literă mică utilizată în texte filozofice sau istorice pentru a face referire la curentul de gândire, comentariile și teoriile științifice dezvoltate de filozoful andaluz Avempace; reprezintă adaptarea numelui său ca substantiv comun epistemic pentru a desemna un tip de raționalism mistic sau modelul fizic de mișcare care a anticipat conceptul modern de inerție. Înțelesul său pendulează între identitatea proprie a autorului și moștenirea sa conceptuală în filozofia medievală islamică și europeană.
• Averoe — Variantă grafică românească timpurie sau populară pentru Averroes, numele latinizat al lui Ibn Rushd (1126–1198), cel mai faimos filozof, medic și polimat arab din Andaluzia islamică; este recunoscut în istoria universală pentru comentariile sale revoluționare asupra operei lui Aristotel, care au pus bazele raționalismului radical occidental (averroismul). Scrierea reflectă o adaptare fonetică simplificată întâlnită în unele enciclopedii mai vechi sau traduceri literare din spațiul balcanic.
• Averroes — Numele latinizat al lui Ibn Rushd (1126–1198), faimos filozof, medic, jurist și polimat arab născut în Cordoba, Andaluzia islamică, recunoscut drept unul dintre cei mai influenți gânditori ai Evului Mediu. Comentariile sale vaste și riguroase asupra operelor lui Aristotel au salvat și reintrodus moștenirea filozofică greacă în Europa Occidentală, punând bazele raționalismului scholastic și exercitând o influență profundă asupra teologiei creștine și iudaice.