#scoarta terestra

• aluminosilicat — Mineral complex din clasa silicaților (reprezentând o mare parte din scoarța terestră, precum feldspații, zeoliții și micile) în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu legați de oxigen.
• alumosilicat — Variantă terminologică sau grafică (influențată de nomenclaturile germană și rusă) pentru 'aluminosilicat'; mineral complex din clasa silicaților în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu.
• anamorfism — Fenomen de transformare sau evoluție structurală întâlnit în geologie și optică. În geologie și metamorfism, reprezintă procesul de reconstrucție sau transformare complexă a mineralelor sub acțiunea presiunilor mari și a temperaturilor ridicate din adâncurile scoarței terestre, ducând la formarea unor compuși chimici mai stabili și mai denși din substanțe simple. În optică, termenul descrie o distorsiune geometrică controlată sau o proiecție optică specială prin care o imagine este deformată intenționat într-o direcție.
• anatexie — Proces geologic profund de topire parțială sau totală a rocilor preexistente din scoarța terestră profundă (metamorfice sau magmatice) sub acțiunea temperaturilor și presiunilor extrem de ridicate. Reprezentând etapa ultimă a metamorfismului regional (ultrametamorfism), anatexia duce la formarea magmelor granitice secundare și a rocilor mixte numite migmatite, având un rol fundamental în reciclarea și evoluția structurală a litosferei.
• anizostazie — Stare de dezechilibru isostatic sau instabilitate structurală la nivelul scoarței terestre, caracterizată prin compensarea inegală ori asimetrică a maselor muntoase și a blocurilor tectonice în mantaua superioară. Acest fenomen geofizic provoacă apariția unor anomalii gravimetrice locale severe și determină mișcări verticale compensatorii ale scoarței, generând adesea activitate seismică orogenă.
• antecambrian — Care aparține celei mai vechi mari diviziuni a istoriei geologice a Pământului, situată înainte de perioada Cambriană, cuprinzând eonurile Hadean, Arhean și Proterozoic. Ca substantiv neutru, reprezintă intervalul de timp imens, de la formarea planetei (acum aprox. 4,6 miliarde de ani) până la începutul erei Paleozoice, caracterizat prin consolidarea scoarței terestre și apariția primelor forme de viață unicelulare și pluricelulare simple.
• anticlia — Formă de relief rară sau structură geologică anticlinală minoră, reprezentând o cută a scoarței terestre bombate în sus, a cărei axă longitudinală prezintă o înclinație specifică sau o curbură inversă. În sens structural geomorfologic, termenul este utilizat izolat în tratatele vechi de specialitate ca variantă grafică sau conceptuală simplificată pentru anticlinal.
• antiizostatic — Care contravine, se opune sau perturbă echilibrul izostatic al scoarței terestre; fenomen tectonic, mișcare a magmei sau dezechilibru gravitațional care împiedică restabilirea stării de plutire hidrostatică a litosferei pe astenosferă. În sens structural, descrie anomalii de densitate sau forțe endogene care generează tensiuni masive în regiunile muntoase ori în bazinele oceanice.
• antocliniu — Termen structural arhaic sau neologism rar utilizat în geologia structurală pentru a descrie o cută anticlinală majoră ori o proeminență pozitivă a scoarței terestre, aflată în opoziție structurală directă cu un sincliniu sau o zonă de scufundare tectonică vecină. Această macrostructură geologică influențează direct modul de sedimentare și orientarea rețelelor hidrografice regionale.
• aseismicitate — Proprietate sau caracteristică structurală a unei regiuni geografice ori zone tectonice de a nu înregistra cutremure sau activitate seismică semnificativă pe perioade lungi de timp; absență stabilă a mișcărilor telurice. În ingineria civilă, termenul poate descrie calitatea unui amplasament sau comportamentul unui teren stabil care minimizează riscurile tectonice pentru construcțiile edificate.
• avanfosă — Depresiune structurală alungită și adâncă a scoarței terestre, situată la contactul dintre un lanț muntos cutat (în plină orogeneză) și o zonă stabilă de platformă sau scut. Avanfosa funcționează ca un bazin sedimentar major în care se acumulează volume uriașe de sedimente terigene (de tip molasă, gresii, conglomerate, argile) rezultate din erodarea rapidă a reliefului montan învecinat.