#semantica

• adeveri — A confirma valoarea de adevăr a unei afirmații, ipoteze ori supoziții prin intermediul unor fapte, dovezi concretizate sau evenimente ulterioare; a demonstra caracterul veridic ori real al unui enunț. În formă reflexivă, acțiunea descrie procesul structural prin care o prevestire, un vis, o intuiție sau o bănuială se împlinește ori se materializează întocmai în realitatea obiectivă.
• adeverire — Acțiunea de a adeveri și rezultatul ei; proces structural sau metodologic prin care se confirmă veridicitatea unei afirmații, ipoteze, prevestiri sau stări de fapt. În sens administrativ, reprezintă actul formal de certificare ori atestare a unui document sau a unei calități juridice prin dovezi incontestabile, în timp ce în sens filozofic reflectă materializarea unei intuiții ori bănuieli în realitatea obiectivă.
• Ajdukiewicz — Numele de familie al renumitului filozof și logician polonez Kazimierz Ajdukiewicz (1890-1913), o figură centrală a celebrei Școli de Logică de la Liov-Varșovia; el adus contribuții fundamentale la dezvoltarea filozofiei limbajului, a semanticii logice (conceptul de gramatică categorială) și a epistemologiei, promovând un empirism radical numit convențional 'convenționalism radical'. În cercurile academice, numele definește teorii, sisteme sintactice și criterii de analiză a sensului.
• ameliorativ — Care aduce o nuanță pozitivă, laudativă sau de apreciere; se spune despre un element lingvistic, sufix sau context semantic care îmbunătățește ori atenuează semnificația de bază a unui cuvânt, transformându-l într-o formă meliorativă. În analiza textelor literare și în lexicologie, termenul descrie procesul prin care sensul unui termen evoluează în timp de la o conotație peiorativă sau neutră către una favorabilă.
• antifrază — Figură de stil sau procedeu retoric aparținând sferei ironiei, prin care se exprimă o idee sau se folosește un cuvânt în sens diametral opus semnificației sale literale, mizând pe faptul că auditoriul va decodifica intenția reală din context sau din intonație (de exemplu, spunerea „Ce zi superbă!” pe o furtună violentă). Reprezintă un instrument esențial în discursul satiric și literar pentru a sublinia o absurditate sau a nuanța un reproș.
• antinomosie — Termen tehnic rar utilizat pentru a descrie o figură de stil sau un procedeu discursiv în care se folosesc concepte sau denumiri contradictorii pentru a exprima o realitate profundă; conflict semantic sau lexical controlat, înrudit cu oximoronul sau antiteza, menit să scoată în evidență o incompatibilitate structurală a limbajului.
• apare — Formă de persoana a III-a singular (prezent indicativ) a verbului intranzitiv 'a apărea'; marchează momentul sau starea în care un obiect, un fenomen ori o persoană devine vizibilă, se arată privirii, se publică (despre o carte) sau se manifestă brusc în realitate.
• arhisemem — Unitate semantică complexă constituită din reuniunea sau intersecția tuturor semelor comune mai multor sememe din cadrul aceleiași paradigme sau familii lexicale; semnificatul general al unui câmp semantic, care subzistă în cazul neutralizării opozițiilor semantice. Arhisememul reprezintă esența conceptuală comună (de exemplu: 'mobilă pentru șezut' pentru scaun, fotoliu și taburet) și poate fi materializat sau nu printr-un arhilexem.
• asunat — Care a fost adus în stare de rezonanță, armonie sau aliniere structurală cu o idee ori un sistem de valori; adaptat perfect pentru a produce un ecou comun sau o vibrație identică cu elementul de referință.
• atomal — Care aparține sau se referă la atomi semantici ori lexicali; constituit din unități minimale indivizibile de sens sau structură formală. În lingvistica structurală și în logica matematică modernă, termenul descrie o propoziție, o expresie sau un concept simplu care nu mai poate fi descompus în componente mai mici fără a-și pierde identitatea funcțională.
• autonomazie — Figură de stil sau procedeu retoric înrudit cu antonomazia, prin care un nume propriu este înlocuit cu un nume comun autoreferențial, un apelativ nativ sau un determinant structural ce indică apartenența la o clasă definită prin sine însăși. Acest tip de substituție semantică este utilizat pentru a sublinia o calitate intrinsecă absolută a unui subiect, creând o buclă de semnificare în care titlul atribuit decurge în mod direct și logic din natura fundamentală a entității numite.