#urcare

• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcare — Acțiunea de a aburca și rezultatul ei; procesul laborios și dificil de a (se) urca, a (se) cățăra sau a ridica o greutate masivă la o anumită înălțime. Acest substantiv de acțiune aparține fondului arhaic și regional din ariile transilvănene și maramureșene, păstrând o puternică legătură semantică cu activitățile fizice gospodărești, pastorale sau agricole care implicau depășirea unor obstacole topografice.
• acățărare — Acțiunea de a se acățăra și rezultatul ei; urcarea, escaladarea sau ridicarea cu efort pe o suprafață abruptă, stâncoasă ori înaltă prin prindere fermă cu mâinile și picioarele; cățărare. În contextul graiurilor vechi carpatice, termenul denumea mișcarea laborioasă a păstorilor sau vânătorilor pe versanții muntoși, fiind o formă arhaică nativă înlocuită complet în limba modernă standard de derivatul 'cățărare'.
• afurcare — Acțiunea de a se afurca și rezultatul ei; loc de ramificare, despărțire sau ramificație structurală în formă de furcă a unui element liniar, cum ar fi o potecă, un curs de apă sau ramurile unui copac falnic.
• ambarasare — Acțiunea de a ambarasa și rezultatul ei; punere într-o situație jenantă, dificilă sau neplăcută; intimidare sau fâstâcire socială (din fr. embarrassement / ambarasa). În sens comportamental, descrie procesul prin care un individ este adus într-o stare de blocaj emoțional tranzitoriu sau perplexitate în fața unei audiențe.
• ascensiona — A efectua o ascensiune; a urca pe un munte, o stâncă, o înălțime sau o structură artificială înaltă. În sens figurat sau livresc, reprezintă acțiunea de a evolua, de a progresa ori de a urca treptele ierarhice ale unei cariere sau ale unui statut social prin efort continuu.
• ascensionare — Acțiunea de a ascensiona și rezultatul ei; procesul structural de ridicare, urcare sau deplasare progresivă de jos în sus a unui corp, a unei mase fluide sau a unui vehicul aerian. Deși este un neologism mai puțin frecvent în vocabularul general, este utilizat în limbajul tehnic sau sportiv (alpinism, aeronautică) pentru a descrie actul dinamic al ascensiunii.
• ascensiune — Acțiunea de a se ridica, de a urca sau de a merge în sus; mișcare verticală ascendentă a unui corp, vehicul ori masă de aer. În sens astronomic, reprezintă coordonata cerească ecuatorială (ascensiune dreaptă). În sens figurat, desemnează o evoluție rapidă și de succes, o avansare socială, profesională, politică sau spirituală spre un nivel superior.
• Babel — Numele biblic al orașului Babilon, faimos pentru Turnul Babel, o construcție monumentală ridicată de oameni pentru a ajunge la cer, act de mândrie pedepsit de Dumnezeu prin încurcarea limbilor; prin extensie, termenul desemnează un loc unde domnește o confuzie totală, un amestec haotic de limbi, popoare sau opinii nerespectate, unde nimeni nu se mai înțelege cu nimeni.