#vocabular vechi

• agistirui — Termen arhaic sau regional, utilizat în unele comunități rurale izolate ori în texte administrative vechi, având semnificația de a înregistra, a trece într-un registru sau catastif, ori a inventaria bunurile, taxele sau persoanele. În sens structural lingvistic, reprezintă o adaptare verbală populară derivată din rădăcina alterată a cuvântului 'registru', utilizată pentru a desemna acțiunea oficială de evidență.
• agistiruit — Care a fost supus procesului de agistiruire; înregistrat, consemnat, trecut într-un catastif, registru sau inventariat în mod oficial. În sens structural istoric, descrie starea unor bunuri, taxe sau persoane ale căror date au fost înscrise în evidențele unei comunități rurale ori ale unei instituții administrative vechi.
• anunciu — Formă livrescă, rară sau etimologică pentru termenul modern 'anunț'; înștiințare scrisă sau orală prin care se aduce un fapt la cunoștința publicului; publicație cu caracter informativ sau publicitar.
• asecurat — Formă învechită pentru termenul 'asigurat'; persoană fizică sau juridică protejată structural printr-un contract de asigurare împotriva unor riscuri; bun, patrimoniu sau capital protejat financiar. În documentele comerciale și juridice din secolul al XIX-lea, descrie starea de certitudine financiară sau garantare în fața unui prejudiciu.
• aselghicesc — Termen arhaic extrem de rar, provenit din limba turcă otomană, utilizat în trecut în Țările Române pentru a descrie un comportament sau o atitudine caracterizată prin obrăznicie, desfrâu, aroganță, imoralitate sau insolență; desfrânat, nerușinat.
• asenie — Formă regională sau arhaică, variantă derivată secundar pentru termenul 'asemie' sau 'asemănare'; indică proprietatea, starea sau calitatea a două ori mai multe entități de a fi identice, potrivite structural ori similare în manifestare. Este adesea atestată în documente administrative vechi din spațiul balcanic pentru a descrie conformitatea unei copii cu documentul original.
• așezălaș — Formă diminutivală, regională sau arhaică ce desemnează o așezare de dimensiuni reduse, un mic adăpost, o colibă, o locuință modestă ori un loc temporar de odihnă amenajat la țară sau în zone montane. Acest termen structural surprinde o notă de simplitate rurală, fiind utilizat în graiurile locale pentru a descrie un spațiu de refugiu discret în mijlocul naturii.
• ava — Formă arhaică sau regională folosită în trecut ca titlu onorific sau formulă de adresare respectuoasă pentru o bunică, o femeie în vârstă, o stareță sau o mamă spirituală; (în unele regiuni) variantă scurtă pentru 'bunică' ori 'mătușă'.