Dicționarul de Regionalisme, Arhaisme și Graiuri Populare Românești

• avistrița — Denumire regională, arhaică sau populară utilizată în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o specie de pasăre migratoare, insectivoră sau cântătoare (asociată adesea cu codobatura sau cu specii mici din familia lăstarilor). Termenul derivă din rădăcini onomatopeice sau din contaminări lingvistice locale legate de rapiditatea mișcărilor păsării sau de sunetele specifice pe care aceasta le emite la începutul primăverii.
• avistrițoi — Formă masculină augmentativă sau specifică de gen utilizată în anumite graiuri populare românești pentru a desemna masculul păsării numite avistrița. Acest termen regional descrie de regulă un exemplar cu un penaj mai pronunțat sau de dimensiuni ușor mai mari decât ale femelei, fiind păstrat exclusiv în vocabularul pasiv al comunităților rurale și în straturile dialectale vechi.
• avizălui — Formă verbală regională, arhaică sau alterare fonetică locală a verbului 'aviza'; a exprima o părere, a aproba, a înștiința, a pune în gardă sau a sfătui pe cineva într-un cadru comunitar tradițional. Termenul reflectă adaptarea graiurilor vechi românești din anumite zone rurale prin adăugarea unor sufixe specifice de origine populară sau împrumuturi morfologice locale.
• avizăluire — Acțiunea de a avizălui și rezultatul ei; formă regională sau arhaică de înștiințare, sfătuire, avertizare ori punere în gardă a unei persoane în cadrul comunităților rurale tradiționale. Termenul desemnează transmiterea unui sfat înțelept, a unei îndrumări morale sau a unei preîntâmpinări populare menite să prevină o eroare sau un pericol iminent.
• avizăluit — Care a fost supus procesului de avizăluire; persoană care a fost sfătuită, înștiințată, pusă în gardă sau avertizată din timp în legătură cu o anumită situație în cadrul unui grai popular regional. Descrie starea unui individ care deține un sfat tradițional protector ori o avertizare comunitară prealabilă.
• avorbi — Formă verbală arhaică, timpurie sau alterare fonetică regională întâlnită în anumite manuscrise vechi sau graiuri izolate pentru verbul „a vorbi”. Termenul reflectă o etapă de tranziție lingvistică sau o protetică populară prin care se adăuga vocala inițială „a-” la rădăcina verbală de bază, păstrându-și înțelesul fundamental de a exprima gânduri prin cuvinte, a conversa sau a comunica.
• avram — Termen utilizat în mod arhaic sau regional în anumite graiuri populare românești ca substantiv comun pentru a desemna un bărbat înțelept, un gospodar destoinic sau un cap de familie respectat; (prin generalizare din onomastică) folosit uneori în expresii populare pentru a indica o persoană care poartă discuții lungi, pline de pilde și sfaturi bătrânești.
• avramă — Termen regional, popular sau atestat în graiuri izolate ca variantă feminină a substantivului comun 'avram'; folosit simbolic sau glumeț pentru a descrie o femeie înțeleaptă, o gospodină chibzuită care coordonează cu mândrie treburile casei ori o persoană de sex feminin care oferă sfaturi lungi și pilde bătrânești în discuțiile zilnice ale comunității rurale.
• avrămaș — Termen regional, popular sau diminutival atestat în graiuri izolate românești, utilizat ca substantiv comun pentru a desemna un băiat isteț, un flăcău destoinic ori un mic gospodar ce calcă pe urmele părinților; derivat hipocoristic și funcțional din onomastica tradițională, folosit ocazional în basme sau zicători locale pentru a descrie un copil vorbăreț și plin de inițiativă.
• avrămeasă — Termen regional, popular sau familiar utilizat foarte rar în anumite comunități rurale românești pentru a desemna soția unui gospodar pe nume Avram; de asemenea, poate reprezenta o variantă fonetică locală sau o contaminare dialectală pentru substantivul comun 'avramă', descriind o femeie chibzuită, autoritară și respectată care organizează cu mândrie treburile domestice.