Dicționarul de Termeni Lingvistici și Gramaticali

• adjectivare — Acțiunea de a adjectiva și rezultatul ei; proces morfologic și semantic prin care o unitate lexicală aparținând altei părți de vorbire (cum ar fi un participiu, un gerunziu, un substantiv sau un adverb) își schimbă valoarea gramaticală, devenind adjectiv. Acest fenomen structural implică adaptarea acordului în gen, număr și caz cu substantivul determinat și îmbogățirea sensului cu nuanțe calificative.
• aglutinativ — Care are caracter sau proprietăți de aglutinare; tipologie structurală proprie limbilor care își construiesc formele gramaticale sau derivate prin alipirea succesivă a unor afixe distincte și invariabile la o rădăcină fixă, fără ca aceasta din urmă să își schimbe forma sau sensul de bază.
• aloglotă — Forma de feminin pentru aloglot; femeie sau comunitate feminină care vorbește o altă limbă decât cea majoritară sau oficială a spațiului geografic în care locuiește. De asemenea, poate descrie o populație feminină imigrată care folosește idiomul matern în mediul privat, adaptându-se în același timp la normele lingvistice ale societății gazdă.
• antepenultimă — Silaba sau elementul structural de gen feminin care ocupă poziția a treia numărată de la sfârșitul unui cuvânt, al unei fraze ori al unei serii ordonate, fiind situată imediat înaintea penultimei componente. În fonetică, reprezintă un punct de referință esențial pentru stabilirea regulilor de accentuare proparoxitone, definind dinamica melodică și prozodia specifică anumitor familii de limbi.
• antepunere — Acțiunea de a antepune și rezultatul ei; așezare sau fixare a unui element gramatical, lexical ori conceptual înaintea altui element dintr-o secvență determinată. În sintaxa frazei, această modificare structurală a topicii servește frecvent la scoaterea în evidență a unui termen determinat (focalizare), schimbând dinamica informativă a enunțului fără a-i altera sensul denotativ de bază.
• aoristic — Care se referă la aorist, care aparține acestui timp verbal sau care prezintă caracteristicile sale gramaticale specifice; exprimare nuanțată care indică un aspect verbal trecut, punctual și complet finalizat, privit în mod global, fără nicio referire la durata sa internă sau la consecințele sale asupra prezentului.
• apocopa — A tăia, a elimina sau a suprima ultimul sunet ori ultima silabă dintr-un cuvânt, din cauze fonetice, de ritm sau din necesități metrice. În procesul de evoluție a limbilor sau în vorbirea cotidiană rapidă, acțiunea modifică structura finală a unui termen fără a-i schimba sensul lexical de bază.
• apodoză — Adaptare în limba română pentru termenul savant apodosis, desemnând propoziția principală sau regentă din cadrul unei fraze condiționale complexe; componenta conclusivă a unei perioade oratorice sau a unui raționament ipotetic. Această structură sintactică exprimă consecința sau rezultatul direct care depinde în mod obligatoriu de realizarea condiției exprimate anterior în protază.