Dicționarul Limbii Române Literare Vechi și Moderne

• asvârli — Variantă grafică și fonetică veche a verbului 'azvârli'; acțiunea de a arunca ceva cu o mișcare bruscă și violentă, proiectând obiectul la o distanță considerabilă prin forța brațului. În sens figurat, exprimă desprinderea rapidă de o stare, îndepărtarea forțată a unui gând ori alungarea unei persoane din preajmă, fiind o formă literară secundară întâlnită des în textele istorice sau basmele populare.
• atoate — Care cuprinde, știe, stăpânește sau domină totul; atotcuprinzător, omniscient, universal. Folosit frecvent în literatura clasică și în textele religioase vechi ca element de compunere sau adjectiv de sine stătător pentru a exprima caracterul absolut al divinității ori al legilor cosmice, sugerând o forță supremă ce transcende limitele umane și cunoașterea parțială.
• atotbiruitoare — Care învinge, cucerește sau triumfă întotdeauna și în mod absolut peste orice obstacol, inamic sau barieră; invincibilă, atotputernică în luptă sau în manifestare. Folosit frecvent în imnologia religioasă și în discursul poetic solemn ca epitet pentru a descrie forța divină, credința neclintită sau iubirea absolută, considerate forțe supreme de neoprit.