Dicționarul Limbii Române Vechi și Istorice

• adevărătate — Formă abstractă, arhaică și rară pentru noțiunea de veridicitate, autenticitate sau caracter adevărat al unui lucru, întâlnită în scrierile religioase și juridice vechi din Principatele Române. Acest termen structural exprima în trecut însușirea intrinsecă a unei mărturii ori a unui document de a fi conform cu realitatea obiectivă și cu normele morale ale epocii.
• agrăit — Care a fost rostit, spus sau exprimat prin viu grai; adresat cuiva sub formă de cuvântare sau replică. În sens arhaic, termenul se referă la un mesaj sau un adevăr care a fost transmis pe cale orală, păstrând o conotație de solemnitate sau autenticitate populară specifică textelor cronicărești și basmelor bătrânești.
• ajutori — Formă verbală arhaică sau regională pentru 'a ajuta' ori 'a se ajuta'; a acorda sprijin, asistență, resurse materiale sau suport moral unei persoane aflate într-un moment dificil; în formă reflexivă, a se sprijini reciproc prin eforturi conjugate sau a utiliza un instrument auxiliar pentru a duce la bun sfârșit o sarcină complexă. Acest termen păstrează o sonoritate veche, fiind întâlnit frecvent în textele bisericești, cronici medievale și culegeri de folclor din diverse regiuni ale spațiului lingvistic românesc.
• alăuzi — Variantă fonetică arhaică sau regională pentru verbul a călăuzi; acțiunea de a conduce, a ghida, a îndruma o persoană ori un grup pe un drum necunoscut, sau de a oferi orientare spirituală, morală ori intelectuală cuiva. În vechile texte juridice și administrative, termenul făcea referire și la activitatea unui ghid oficial platit pentru a trece călătorii prin strorile strâmte ale munților.
• almojnean — Persoană care strângea sau împărțea pomeni ori milostenii, sau funcționar însărcinat cu administrarea fondurilor de binefacere în cadrul unei structuri ecleziastice sau boierești din Principatele Române. În context juridic și administrativ vechi, termenul desemna și un beneficiar de milă domnească ori un administrator al actelor de caritate publică, fiind strâns legat de vocabularul slavon religios.
• altfeliu — Variantă fonetică veche, arhaică sau regională pentru cuvântul 'altfel'; înseamnă în alt mod, în alt chip sau într-un alt fel de manifestare, întâlnită în textele medievale cronicărești și în graiurile locale.
• altunde — În altă parte, în alt loc, într-o altă direcție spațială; formă scurtată, arhaică sau regională a adverbului modern 'altundeva', utilizată în textele cronicărești și în graiurile din diverse zone ale țării.
• anghenariu — Formă arhaică, regională și masculinizată pentru termenul anghenare (anghinare), utilizată în vechile manuscrise medicale, rețetare populare sau izvoare istorice pentru a desemna planta Cynara scolymus ori produsul vegetal derivat din aceasta. Acest regionalism reflectă influențele lingvistice balcanice timpurii în adaptarea denumirilor botanice străine, păstrându-și valoarea documentară în studiul evoluției vocabularului tehnic și agricol românesc.
• apărere — Formă arhaică, regională sau defectuoasă pentru acțiunea de a apărea sau starea a ceea ce apare; apariție, nălucire, viziune trecătoare ori părere înșelătoare. În anumite graiuri vechi, se folosea izolat pentru a descrie o iluzie optică ori manifestarea subită a unui element spiritual în spațiul terestru.
• apropiare — Formă arhaică și regională pentru substantivul apropriere; acțiunea de a se apropia sau de a aduce ceva în proximitate spațială ori temporală. În vechile texte administrative și juridice, termenul indica de asemenea actul de însușire directă sau de reconciliere a două părți aflate în litigiu prin mediere.
• apropiet — Variantă arhaică, regională sau dialectală pentru adjectivul și participiul 'apropiat'; situat la o distanță mică în spațiu ori în timp, sau aflat în relații strânse de rudenie și prietenie cu cineva. Această formă reflectă particularități fonetice vechi din anumite subdialecte ale limbii române, fiind întâlnită în manuscrise medievale și texte bisericești.
• apropietoriu — Formă arhaică sau regională cu modificarea vocalică 'e' pentru adjectivul apropiătoriu (apropiator); care produce apropiere, reconciliere sau care aduce elemente disparate în proximitate directă. Termenul se întâlnea rar în scrierile premoderne, hrisoave bisericești sau administrative locale.
• ăuntru — Formă fonetică arhaică și populară a adverbului de loc 'înăuntru', utilizată pentru a desemna un spațiu interior, retras sau delimitat de granițe fizice ori metaforice. Termenul conservă o textură lingvistică arhaică, fiind folosit pentru a induce o atmosferă de intimitate profundă, tainică sau o dimensiune introspectivă în textul literar.