#abjurat

• abjurare — Acțiunea de a abjura și rezultatul ei; renegarea publică, solemnă și formală a unei credințe, doctrine sau promisiuni sacre. În context istoric, abjurarea reprezenta un act juridico-religios consemnat în scris, adesea necesar pentru reconcilierea unui individ cu comunitatea ecleziastică din care fusese exclus.
• abjurat — Care a fost renegat, părăsit sau retras în mod public și solemn; (despre convingeri, jurăminte, dogme sau doctrine) la care s-a renunțat oficial în fața unei autorități. Termenul descrie statutul unei credințe sau ideologii care a făcut obiectul unei retractări formale.
• abjurație — Formă neologică sau variantă rar folosită pentru 'abjurare'; actul propriu-zis prin care o persoană își renegă credința sau principiile printr-o declarație solemnă. În anumite texte teologice sau juridice mai vechi, termenul desemna formula scrisă sau textul ritualic pe care cel acuzat trebuia să îl citească cu voce tare.
• abjurațiune — Variantă arhaică și neologică timpurie pentru 'abjurare'; actul solemn prin care o persoană renunța public la o credință, doctrină sau jurământ. În literatura juridică și teologică din secolul al XIX-lea, termenul desemna în mod specific documentul oficial sau procesul-verbal întocmit de autorități pentru a certifica lepădarea de o erezie sau de o facțiune politică.
• abjurător — Persoană care abjură; cel care renunță public și solemn la o credință, doctrină, ideologie sau la un jurământ de fidelitate depus anterior. Ca adjectiv, califică un comportament, un grup sau un text care exprimă ori conține o renegare formală a convingerilor de bază.