#adau

• adiționa — A efectua o operație de adiție; a adăuga un element la un ansamblu existent, a aduna cifre sau mărimi numerice într-un total general, ori a provoca o combinare chimică prin care atomi suplimentari se leagă direct de o structură moleculară nesaturată.
• adițional — Care se adaugă la ceva existent pentru a-l completa, a-l extinde sau a-i suplimenta valoarea ori funcționalitatea structurală. În sens conceptual și normativ, reprezintă un element de sprijin sau o componentă suplimentară care modifică, detaliază ori consolidează un ansamblu, un contract sau un sistem de date deja stabilit.
• adițională — Forma de gen feminin singular a adjectivului adițional; califică un substantiv feminin, indicând proprietatea acestuia de a constitui un adaos, o completare sau o extensie funcțională a unui element de aceeași natură. Definește o entitate structurală integrată ulterior pentru a sprijini sau extinde o structură de bază.
• adiționare — Acțiunea de a adiționa și rezultatul ei; proces chimic fundamental prin care două sau mai multe molecule se combină pentru a forma un singur produs principal, fără eliminarea unor subproduse, specific compușilor nesăturați. În sens larg, reprezintă operația de adăugare, suplimentare sau atașare structurală a unor elemente noi într-un ansamblu preexistent pentru a-i modifica ori îmbunătăți proprietățile.
• adiționat — Care a fost supus procesului de adiționare; element, compus sau sistem care a primit un aport de substanțe ori componente noi, integrându-le într-o structură unică. În context chimic, descrie o moleculă sau un produs rezultat dintr-o reacție de sinteză unde atomii reactanților s-au unit în totalitate fără eliminare de fragmente moleculare secundare.
• alătura — A pune sau a așeza un obiect ori o persoană lângă altceva, în imediata apropiere; a adăuga, a anexa sau a atașa un element suplimentar unui ansamblu sau unui document bazei. În formă reflexivă (a se alătura), reprezintă actul voluntar de a se uni, de a asocia, de a intra într-un grup, într-o organizație ori de a adera la o cauză comună, la o opinie sau la o acțiune colectivă.
• alăturare — Acțiunea de a alătura (sau a se alătura) și rezultatul ei; așezare alături, juxtapunere, asociere sau grupare a mai multor elemente, concepte ori persoane în același spațiu sau context structural. În stilistică sau arte vizuale, reprezintă combinarea unor nuanțe, cuvinte ori forme pentru a crea un contrast sau o armonie deosebită.
• anex — Care depinde de ceva principal, care însoțește un element central sau este adăugat structural pe lângă o entitate de bază pentru a-i completa funcționalitatea ori valoarea. În sens administrativ, juridic și tehnic, descrie un bun, un document, un teritoriu sau o clădire secundară, aflată în subordinea directă a unui ansamblu suveran.
• Apuleius — Scriitor, retor și filozof platonician din epoca romană (sec. II d.Hr.), originar din Madaura (nordul Africii), faimos pentru opera sa 'Metamorfoze' sau 'Măgarul de aur' (Asinus aureus). Această scriere reprezintă singurul roman de limbă latină păstrat în întregime până astăzi, fiind o capodoperă a literaturii universale ce îmbină satira picarescă, realismul mistic și elementele magice.
• bâdâdău — Termen regional cu caracter onomatopeic utilizat pentru a descrie un obiect sau o persoană masivă, greoaie, care se deplasează producând zgomote înfundate ori trepidații; sperietoare sau personaj imaginar folosit în folclorul copiilor pentru a evoca un pas greu și misterios. Ca interjecție, redă sunetul sacadat și repetitiv al unui mers apăsat, al prăbușirii unui corp greu sau al funcționării defectuoase a unei unelte arhaice.
• bădău — Unealtă sau recipient de lemn folosit în gospodăriile arhaice; în anumite regiuni, termenul desemnează un trunchi de copac scobit (uluc, jgheab) sau o capcană rudimentară. În sens figurat și local, poate califica o persoană nătângă, înceată în mișcări, greoaie sau lipsită de agilitate mentală.
• Bădăuță — Nume de familie românesc răspândit în spațiul carpato-danubiano-pontic, provenit istoric dintr-o poreclă hipocoristică sau dintr-un diminutiv regional bazat pe rădăcina 'bade' ori 'bădană'. Ca element onomastic, acesta reflectă conexiuni strânse cu antropologia rurală și tradițiile de numire specifice comunităților istorice românești.
• Bădeuți — Numele unei localități din România, situată istoric în regiunea Bucovinei (județul Suceava), în prezent integrată administrativ ca sat component al orașului Rădăuți. Toponimul provine etimologic de la un diminutiv colectiv bazat pe rădăcina onomastică 'bade', reflectând vechi forme de organizare socială și funciară rurală.