#agonie

• agoană — Formă arhaică secundară pentru termenul 'agonie'; desemnează lupta supremă și dramatică a organismului cu moartea, marcată de tragerea sufletului și de o suferință fizică intensă înainte de deces. Termenul a fost utilizat istoric de cronicari (precum Dimitrie Cantemir în Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor) pentru a evoca simbolic starea de chin, declin adânc sau oglinda pieririi unei ființe ori a unui imperiu.
• agonal — Care aparține agoniei, privitor la perioada de tranziție finală și dramatică dintre viață și moarte clinică; descrie fenomenele respiratorii, cardiace sau neurologice (cum ar fi respirația agonală) caracterizate prin reflexe disperate, neregulate și ineficiente ale organismului aflat în pragul colapsului total.
• agonale — Forma de plural (feminin și neutru) a adjectivului agonal; se referă la fenomenele, crizele, spasmele sau manifestările clinice care însoțesc agonia, reprezentând încercările reflexe și dezorganizate ale organismului aflat în stadiul terminal, chiar înainte de instalarea morții clinice.
• agonic — Care aparține agoniei, privitor la perioada de tranziție finală dintre viață și moartea clinică; sinonic cu agonal, termenul descrie stările, spasmele, reflexele respiratorii sau convulsiile de oxigenare ineficientă specifice unui organism aflat în colaps biologic terminal.
• agonie — Stare de tranziție finală între viață și moarte, caracterizată prin stingerea treptată și progresivă a funcțiilor vitale, slăbirea extremă a activității cardiace și respiratorii și pierderea conștinței. În sens larg sau figurat, termenul desemnează o suferință morală sau fizică intolerabilă, un zbucium sufletesc intens ori faza de declin profund și dureros a unei instituții, ideologii sau rânduieli sociale.
• agoniza — A se afla în agonie, a duce lupta supremă și terminală cu moartea, manifestând o stingere progresivă a funcțiilor vitale ale organismului. În sens figurat sau literar, verbul descrie acțiunea de a se prăbuși lent, a pieri, a se stinge sau a lâncezi într-o stare de declin profund, de neputință dureroasă ori de degradare inevitabilă (despre o instituție, o relație sau o epocă istorică).
• agonizant — Care se află în agonie, care agonizează, muribund. În sens extins sau figurat, termenul descrie ceva care provoacă o suferință fizică ori psihică extremă, un chin sfâșietor, o așteptare chinuitoare sau o stare de tensiune intolerabilă (de exemplu, o tăcere agonizantă); de asemenea, poate califica un ritm, un strigăt sau un suspine terminal.
• agonizare — Acțiunea de a agoniza și rezultatul ei; procesul fiziologic terminal de trecere lentă de la viață la moarte clinică, marcat de zbuciumul trupului și stingerea funcțiilor vegetative. În sens figurat, termenul descrie o descompunere treptată, un declin prelungit sau o degradare ireversibilă a unui sistem, a unei structuri politice ori a unui proiect lipsit de resurse.
• agorie — Formă arhaică sau regională rară, întâlnită izolat în documente vechi sau manuscrise bisericești, utilizată ca o variantă fonetică sau o corupere locală a substantivului agonie (lupta cu moartea) ori, în mod complet distinct, legată semantic de rădăcinile slave ce fac referire la o stare de jale, tristețe profundă sau neputință.